Photo 4691993 © Thor Jorgen Udvang | Dreamstime.com

CEO-ul Airbus s-a întâlnit cu oficiali chinezi înainte de vizita lui Macron. Ambele părți anunță cooperare pentru scăderea emisiilor în aviație

CEO-ul Airbus, Guillaume Faury, s-a întâlnit marţi cu doi oficiali guvernamentali din China pentru a discuta dezvoltarea şi extinderea prezenţei grupului aeronautic european pe piaţa celei de-a doua economii mondiale, conform comunicatelor oficiale, transmite Reuters.

Discuţiile au loc înaintea vizitei în China a preşedintelui francez Emmanuel Macron, care se va întâlni săptămâna aceasta cu omologul său chinez Xi Jinping.

Zheng Shanjie, preşedintele Comisiei Naţionale de Dezvoltare şi Reformă din China (NDRC) i-a spus lui Guillaume Faury că Beijingul va ajuta Airbus să continue să-şi consolideze prezenţa pe piaţa chineză. În plus, Zheng a declarat că ambele părţi vor promova împreună dezvoltarea digitală şi cu emisii scăzute a industriei aviatice, se arată în comunicatul NDRC.

Faury s-a întâlnit şi cu Song Zhiyong, şeful Autorităţii de Reglementare în Domeniul Aviaţiei din China, şi a discutat despre evoluţia afacerilor grupului aeronautic european în cea de-a doua economie mondială, dar şi de consolidarea cooperării în domeniul siguranţei aviaţiei, certificării navigabilităţii, dezvoltarea ecologică şi transformarea digitală, au precizat autorităţile de la Beijing.

În perioada 5-7 aprilie, Emmanuel Macron va vizita China, alături de o delegaţi de importanţi şefi de companii din Franţa.

Anterior, Reuters anunţa că Airbus negociază un nou acord de livrare de aeronave Chinei, în contextul înrăutăţirii relaţiilor dintre Washington şi Beijing.

Agenţia chineză responsabilă pentru achiziţiile de aeronave (CAS) a semnat în 2022 comanda pentru 140 de avioane Airbus, în valoare de 17 miliarde de dolari. Acordul include 132 de aeronave din gama A320 şi opt avioane A350. „Toate sunt comenzi preexistente, unele includ o comandă pentru 292 aeronave anunţată mai devreme în acest an”, a precizat grupul aeronautic european.

În plus, Airbus a înregistrat o comandă pentru 40 de avioane de la Xiamen Airlines, care în mod tradiţional opera modele Boeing.

Rivala Boeing a sugerat că nu va mai face deocamdată livrări pe piaţa chineză, în contextul restricţiilor impuse pentru stoparea pandemiei şi a tensiunilor dintre SUA şi China. Modelul Boeing 737 MAX nu poate efectua zboruri comerciale în China din martie 2019, când au fost două accidente grave. Oficialii Boeing au anunţat că şi-ar putea atinge obiectivele şi fără piaţa chineză, care în mod obişnuit reprezintă un sfert din livrările firmelor occidentale.

China este o piaţă crucială pentru Airbus şi rivalul american Boeing, având în vedere că este cea mai populată ţară de pe glob şi ambii producători de avioane au făcut eforturi pentru a-şi creşte prezenţa în China. Deşi călătoriile cu avionul în China au fost afectate de pe urma restricţiilor impuse în contextul Covid-19, comenzile pentru noi avioane trebuie făcute cu câţiva ani în avans, având în vedere că producătorii au capacităţi limitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Captcha *