O nouă sesiune de finanţare a Programului Rabla Local va debuta pe 21 aprilie

Administraţia Fondului pentru Mediu anunţă deschiderea sesiunii de finanţare a Programului privind casarea autovehiculelor uzate pentru solicitanţii unităţi administrativ-teritoriale, începând cu data de 21 aprilie 2023. Astfel, unităţile administrativ-teritoriale pot depune cererile de finanţare şi documentaţia aferentă prin intermediul aplicaţiei…

Doraly Expo Market investește 2,1 milioane de euro în soluții de eficienţă energetică, printre care montarea de panouri fotovoltaice

Prin investiții în valoare de 2,1 milioane euro, Doraly diminuează amprenta de carbon, reduce dependența de sursele de energie convenționale şi îmbunatăţeşte performanţele companiei prin reducerea semnificativă a costurilor cu energia pentru consumul parcului comercial. Panourile fotovoltaice vor produce anual…

Nuclearelectrica a finalizat operaţionalizarea Filialei Feldioara, pentru dezvoltarea ciclului integrat al combustibilului nuclear

Nuclearelectrica a finalizat operaţionalizarea Filialei Feldioara în perioada ianuarie-martie 2023, ca parte a strategiei de dezvoltare a ciclului integrat de combustibil nuclear din România, arată compania într-un comunicat. În data de 28 decembrie 2022, a fost finalizată achiziţia unor active…