Foto: Bridgestone

Bridgestone aduce o nouă tehnologie în motorsport, cu anvelope realizate din 63% materiale reciclate și regenerabile

Bridgestone anunță că va furniza echipelor participante la Bridgestone World Solar Challenge (BWSC) anvelope create cu 63% materiale reciclate și regenerabile. Este prima dată când aceste anvelope, care utilizează noua tehnologie ENLITEN a companiei, și care sunt concepute special pentru a face față provocărilor unice ale traseului de 3.000 de kilometri din Australia, sunt utilizate în competițiile de motorsport.

”În 2023, Bridgestone sărbătorește cea de-a 60-a aniversare a activităților sale din domeniul motorsportului și își menține angajamentul de a sprijini în mod sustenabil motorsportul global”, arată un comunicat al companiei.

 Bridgestone a dezvoltat anvelope noi pentru BWSC 2023, dotate cu tehnologia ENLITEN, noul concept de bază al companiei pentru proiectarea produselor. Potrivit producătorului, ENLITEN ridică nivelul de performanță al anvelopelor tradiționale prin îmbunătățirea eficienței în materie de protecție a mediului, depășind, în același timp, cerințele clienților și ale pieței în ceea ce privește eficacitatea produsului.

“Bridgestone își exprimă interesul pentru contribuția la un viitor mai durabil în motorsport la Bridgestone World Solar Challenge prin intermediul anvelopelor ENLITEN fabricate din 63% materiale reciclate și regenerabile, precum și prin inițiativele noastre colaborative cu cei din lanțul de aprovizionare. Vom demonstra noua tehnologie în condiții extreme”, a declarat Naotaka Horia, Director al Bridgestone Motorposrts. “În plus, în calitate de sponsor principal, așteptăm cu nerăbdare să ajutăm tinerii și mințile inovatoare ale inginerilor din diverse colțuri ale lumii să creeze tehnologii revoluționare în cadrul BWSC, care pot juca un rol important într-o societate a viitorului cu o mobilitate mult mai sustenabilă.”

 Anvelopele furnizate de Bridgestone vor include o anvelopă cu un raport de materiale reciclate și regenerabile (MCN – Număr de Circularitate al Materialelor) de 63%, ceea ce reprezintă o îmbunătățire față de aproximativ 30%, ca în cazul evenimentului BWSC din 2019. Materialele reciclate și regenerabile utilizate în dezvoltarea acestor anvelope includ fibră organică reciclată, negru de fum reutilizat, substanțe chimice din cauciuc reciclat, ulei reciclat și material de întărire din oțel reciclat. În plus, anvelopele furnizate clasei cruiser au fost dezvoltate suplimentar, utilizând siliciu din coji de orez și negru de fum recuperat prin procesul de piroliză al anvelopelor utilizate.

Pentru expedierea anvelopelor destinate BWSC, Bridgestone a ales să colaboreze cu DHL, un furnizor de logistică de top care vizează zero emisii până în 2050. Prin utilizarea soluției GoGreen Plus a DHL, transportul anvelopelor către BWSC va fi 100% neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon, prin utilizarea de combustibil marin sustenabil (insetting) și compensarea emisiilor prin intermediul creditelor de carbon VER Gold Standard (offsetting).

Cu sediul în Tokyo, Bridgestone are aproximativ 130.000 de angajați la nivel global și desfășoară activități în peste 15 de țări și teritorii din întreaga lume.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Captcha *