Asociația Ecoteca și firma de PR GRF+ lansează o așa-numită „academie de jurnalism de mediu” prin care spun că oferă jurnaliștilor cursuri, informații și resurse tehnice pentru abordarea subiectelor de mediu și de sustenabilitate, conform unui comunicat de presă.
Programul este susţinut de BCR, în calitate de partener fondator, alături de Coca-Cola HBC România, Egger şi Vodafone în calitate de parteneri ai primei ediţii. Modulul „Economie circulară şi managementul deşeurilor” este susţinut de Stratos Management, iar modulul „Calitatea aerului şi a apei” de Mercedes-Benz Romania.
Un studiu realizat de Cult Market Research şi GRF+, în 2022, arată că peste trei sferturi dintre români (77%) sunt de părere că ar trebui să existe mai multă educaţie pe subiecte de mediu, iar mai mult de jumătate (53%) declară că ar putea deveni mai responsabili cu mediul dacă ar fi mai bine informaţi despre schimbările climatice şi efectele pe termen lung ale acestora.
„Jurnalismul de mediu are nevoie de profesionişti care să transmită pe înţelesul publicului schimbările constante prin care trecem, de aceea este important să-i oferim informaţiile într-un mod cât mai explicit. Interesul publicului pentru subiectele de mediu şi sustenabilitate se află într-o continuă creştere, iar jurnaliştii au nevoie să fie constant informaţi de schimbările care au loc la nivel tehnic, legal şi nu numai. Reporting: Climate le oferă o resursă jurnaliştilor români pentru a-i ajuta să înţeleagă aceste implicaţii, pentru ca ulterior să abordeze temele de mediu într-un mod cât mai aplicat şi cu impact”, a declarat Raul Pop, director de programe la Asociaţia Ecoteca.
Potrivit sursei citate, „Reporting: Climate” urmăreşte să sprijine crearea unei comunităţi de jurnalişti pregătiţi să trateze profesionist teme legate de mediu, climă şi sustenabilitate, pentru a susţine dezvoltarea jurnalismului de mediu în România şi o mai bună informare a publicului cu privire la aceste subiecte.
„Presa poate salva sau îngropa democraţii, poate susţine sau ucide reputaţii, poate crea sau distruge lideri. În egală măsură, presa poate ajuta omenirea să facă faţă crizei climatice – cu informaţii şi exemple care să îndemne nu la panică sau dezorientare, ci la acţiune. Ne dorim ca Reporting: Climate! să fie un instrument prin care colegii jurnalişti să facă ce ştiu mai bine – să aducă opţiuni reale, credibile şi bine documentate în faţa cititorilor lor”, susţine Irina Ciocan-Stănescu, managing partner GRF+.
Programul este susţinut de BCR, în calitate de partener fondator, alături de Coca-Cola HBC România, Egger şi Vodafone în calitate de parteneri ai primei ediţii. Modulul „Economie circulară şi managementul deşeurilor” este susţinut de Stratos Management, iar modulul „Calitatea aerului şi a apei” de Mercedes-Benz Romania.
„Accesul la informaţii şi educaţie despre mediu este necesar pentru că, în esenţă, nu avem o a doua planetă. Şi doar prin informare, prevenţie şi bun simţ ecologic pus în practică putem construi împreună un viitor mai verde. La BCR, noi credem cu tărie că sustenabilitatea începe cu fiecare dintre noi, iar viitorul pe care ni-l dorim se construieşte pe o bază solidă de informaţii şi prin implicarea companiilor, a instituţiilor publice şi a societăţii. Ne bucurăm să susţinem Academia Reporting:Climate, pentru că jurnalismul de mediu este un motor pentru informarea mai bună a publicului şi acţiuni mai responsabile din partea noastră, a tuturor”, a afirmat Nicoleta Deliu-Paşol, director de Comunicare în cadrul BCR.
Prima ediţie a programului „Reporting: Climate” cuprinde cinci module tematice de o zi, susţinute de către specialişti de mediu cu experienţă relevantă în domeniu, în cadrul cărora jurnaliştii au oportunitatea de a afla mai multe despre sustenabilitate, mediu şi schimbări climatice.
Programul a debutat pe 20 aprilie cu modulul „Economie circulară şi managementul resurselor materiale”, iar următoarele teme acoperite vor fi: „Calitatea aerului şi a apei” (11 mai), „Păduri şi biodiversitate” (15 iunie), „Sustenabilitate şi schimbări climatice” (14 septembrie) şi „Eficienţă energetică şi resurse regenerabile” (12 octombrie).
Participarea la „Reporting: Climate” este gratuită pentru jurnalişti, în limita locurilor disponibile.
Asociaţia Ecoteca este o organizaţie neguvernamentală specializată în managementul corespunzător al deşeurilor, cu experienţă de 12 ani în politici publice, consultanţă în managementul deşeurilor şi în implementarea de proiecte de gestionare a deşeurilor din fonduri europene, private (provenite de la companii) sau fonduri naţionale.
Afiliat exclusiv pentru România al reţelei globale Ketchum din 2012, GRF+ este o agenţie de comunicare ce dezvoltă campanii de marketing integrate PR-driven, extinzându-şi capabilităţile în zona digitală, strategie şi servicii de creaţie, CSR şi sustenabilitate, advocacy, public affairs, influencer marketing, evenimente, sports marketing.