Photo 158874000 © Yorozu Kitamura | Dreamstime.com

Platformă de prognoză a intensității polenului de ambrozie în București

În plin sezon de ambrozie, Vola.ro lansează prima inițiativă care pune în atenție problema acestei buruieni toxice care afectează viețile a milioane de oameni. Pe web site-ul său oricine poate vedea prognoza pe zile, în următoarele 2 săptămâni, a intensității polenului de ambrozie, în funcție de zona de interes din București.

Compania pune la dispoziția utilizatorilor, tot pe www.ambrozie.vola.ro, topul destinațiilor unde nivelul de polen de ambrozie este cel mai mic.

”Peste 500.000 de români sunt diagnosticați cu alergie la ambrozie. România se numără printre țările din Europa unde ambrozia se extinde necontrolat. Iar în orașe poluate, cum este Bucureștiul, polenul de ambrozie este și mai agresiv. Numărul persoanelor diagnosticate cu probleme respiratorii se dublează de la an la an. La 5 ani de la debutul simptomelor, 4 din 10 persoane cu alergie la ambrozie ajung să dezvolte astm. Iar alergologii avertizează că, dacă nu se iau măsuri urgente de eradicare a acestei plante, în 20 de ani, peste jumătate din populația țării va dezvolta alergie la ambrozie”, arată compania. 

Cum este calculată prognoza:

  1. Focarele de ambrozie identificate pe harta ambroziei din București sunt mapate în timp real;
  2. Sunt integrați parametrii meteo care afectează intensitatea și răspândirea polenului de ambrozie (temperatura, vântul și precipitațiile);
  3. Combinând câmpurile de ambrozie din București și factorii meteo, se calculează în timp real prognoza pe zile, în următoarele 2 săptămâni, a nivelului de polen de ambrozie din zona în care te afli în București.

Proiectul pilot, dezvoltat momentan pentru București, oferă celor interesați o prognoză a răspândirii și intensității polenului de ambrozie, specifică zonei alese de utilizator. Aceasta se bazează pe un algoritm care combină date meteo precum puterea și direcția vântului, temperatura și șansele de precipitații, pornind de la informațiile oferite de harta open-source a ambroziei, unde se pot vedea culturile de ambrozie din diverse zone ale orașului.

Până când problema expansiunii necontrolate a ambroziei va fi reglementată în vederea diminuării și a ținerii sub control așa cum se întâmplă în majoritatea Europei, singura soluție eficientă pentru cei care suferă de această afecțiune este să plece cât mai departe de ambrozie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Captcha *