Vanguard Group, unul dintre titanii industriei globale de asset management, se retrage dintr-o inițiativă a industriei de profil prin care managerii de active și-au asumat ținte comune pentru a sprijini acțiunea climatică, potrivit Reuters.
Cel mai mare manager de fonduri mutuale din lume a declarat miercuri că vrea să-și demonstreze independența și să-și clarifice poziția și viziunea în fața investitorilor.
Vanguard și alți manageri de active se confruntă cu presiunea politicienilor republicani din SUA, care le cer acestora să nu ia în calcul criterii non-financiare, precum cele ESG, atunci când gestionează banii de pensii.
Recent, statul american Florida a anunțat că va retrage până la finalul anului 2 miliarde de dolari de sub administrarea managerului de active BlackRock, din aceeași cauză, etichetând investițiile pe criterii ESG drept „un proiect de inginerie socială”.
Una dintre principalele ținte ale politicienilor republicani a fost inițiativa industriei de asset management cunoscută drept Net Zero Asset Managers (NZAM) Initiative.
Aceasta a fost lansată la finalul anului 2020 pentru a încuraja managerii de fonduri să atingă dezideratul net zero până în 2050 și să limiteze creșterea temperaturilor globale. La data de 9 noiembrie 2022, NZAM avea 291 de semnatari și reprezenta în total active de 66 de trilioane aflate sub administrare.
Vanguard a ieșit din inițiativă, ceea ce înseamnă că totalul activelor sub administrare din dreptul NZAM scade cu 7 trilioane de dolari, iar decizia managerului de active reprezintă o lovitură pentru eforturile climatice.