Energia din surse regenerabile, cu tot spectrul ei, va deveni principala sursă de energie electrică din lume până la începutul anului 2025, conform estimărilor lansate de Agenția Internațională a Energiei (IEA), citate de FT.
Totodată, energia solară trece printr-o perioadă de creștere accelerată pe fondul crizei energetice globale, iar până în 2027 va depăși o sursă mai importantă de energie decât cărbunele.
IEA estimează o dublare o extindere globală a capacităților de producere a energiei din surse regenerabile care să se întâmple la un ritm de două ori mai rapid în următorii cinci ani față de ultimii cinci ani.
Țările lumii încurajează dezvoltarea energiei din surse regenerabile atât pentru a atinge țintele climatice, cât și pentru securitate energetică și pentru a-și diversifica lanțurile de aprovizionare dinspre cele legate de China, a declarat Fatih Birol, director executiv al IEA.
„Există o competiție puternică între cele mai mari economii din lume de a fi în fruntea clasamentului atunci când vine vorba despre următorul capitol al sectorului industrial”, fie că înseamnă energie solară, energie eoliană, baterii sau vehicule electrice, după cum a subliniat Birol.
În perioada 2022-2027, capacitățile globale de energie regenerabilă vor crește cu 2.400 de GW, o capacitate similară cu întrega capacitate energetică a Chinei de astăzi. Estimările cu care a venit IEA de această dată sunt cu 30% mai ambițioase decât cele anunțate în urmă cu un an.