Photo 143950636 © Anna Konovalova | Dreamstime.com

Un milion de tone de aditivi din plastic se scurg în oceane în fiecare an – studiu

Aproximativ 1 milion de tone de aditivi din plastic ajunge în oceane în fiecare an, conform unei cercetări recente, relatează The Independent.

Un raport al organizaţiei elveţiene de cercetare EA Earth Action a analizat amploarea poluării cauzate de substanţele chimice adăugate în materialele plastice în timpul procesului de fabricare a acestora.

Potrivit constatărilor, 116 kilotone – o mie de tone – de aditivi din plastic existenţi în mare provin din ambalaje. De asemenea, cercetarea sugerează că articolele de uz zilnic, precum materialele textilele şi anvelopele, contribuie la scurgerea în ocean a aproximativ 37 și, respectiv 35, de kilotone pe an.

EA Earth Action a declarat că marea majoritate a aditivilor sunt netestaţi, nereglementaţi şi au fost asociaţi cu o serie de probleme de sănătate, inclusiv obezitate, afectarea fertilităţii şi cancer.

Organizaţia a făcut apel la o mai mare transparenţă în ceea ce priveşte compoziţia produselor, precum şi la creşterea eficienţei în domeniul gestionării deşeurilor la nivel mondial, înainte de cea de-a treia sesiune a Negocierilor asupra tratatului global privind materialele plastice (INC-3).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Captcha *