Licitația privind achiziţia de 12 rame electrice pe bază de pile de combustie cu hidrogen (RE-H), finanţată prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a fost anulată automat pentru că nu a fost depusă nicio ofertă, a anunţat luni Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF).
Potrivit legislaţiei în materia achiziţiilor publice, ARF va analiza soluţiile pentru reluarea procedurii într-un termen cât mai scurt, în vederea încadrării în jaloanele PNRR şi menţinerii fondurilor alocate sistemului feroviar.
„Echipa ARF va derula, în prealabil, o serie de consultări de piaţă prin platforma electronică de licitaţii SICAP, pentru a identifica soluţiile adecvate la aspecte semnalate de companiile interesate în cadrul derulării procedurii încheiate”, spune ARF.
Procedura presupune achiziţia a 12 automotoare în tracţiune electrică pe bază de pile de combustie cu hidrogen, dar şi serviciile de mentenanţă şi reparaţii necesare funcţionării acestora timp de 15 ani, precum şi serviciile de alimentare cu hidrogen, obiectivul de investiţii fiind finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Procedura prevede şi posibilitatea suplimentării perioadei de mentenanţă cu încă 15 ani, prin act adiţional.
Aceste automotoare vor fi utilizate pentru rutele aflate sub contracte de servicii publice, pe liniile neelectrificate (Bucureşti – Piteşti cu extindere până la Slatina şi Craiova, Bucureşti – Aeroportul Henri Coandă, Bucureşti – Târgovişte, Piteşti – Curtea de Argeş), atribuite unor operatori de transport feroviar, în conformitate cu prevederile Regulamentului 1370/2007/CE cu modificările ulterioare şi potrivit legislaţiei din România.
Valoarea achiziției este cuprinsă între 2,49 miliarde de lei fără TVA și 4,25 miliarde de lei fără TVA, în funcție de durata serviciilor conexe contractului – 15, respectiv 30 de ani.