Noile industrii care se nasc în contextul tranziției energetice și al decarbonizării ar putea genera oportunități economice de 10,3 trilioane de dolari la nivel global până în 2050, conform unui studiu realizat de consultanții de la Arup alături de Oxford Economics, citat de Reuters.
Unele dintre guvernele și companiile din întreaga lume au început să ia măsuri mai curajoase pentru reducerea emisiilor, în contextul în care comunitățile oamenilor sunt afectate din ce în ce mai mult de fenomene meteorologice extreme, precum valuri de caniculă sau inundații.
„Ca economiști, trebuie să recunoaștem că atenuarea efectelor crizei climatice va fi scump. Însă tranziția către o economie neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon aduce și oportunități interesante”, a declarat Adrian Cooper, CEO-ul Oxford Economics.
Criza climatică a înrăutățit fenomenele meteo extreme din 2021 și 2022 – studiu
Analiza arată că se nasc noi industrii în contextul tranziției energetice, precum piața pentru produse și servicii neutre din punct de vedere al emisiilor de carbon, iar valoarea totală a acestor noi industrii ar putea ajunge la 10,3 trilioane de dolari până în 2050, adică aproape 5% din PIB-ul global estimat pentru acel moment.
„Asta include contribuția directă la PIB a producției de vehicule electrice, a producției de energie din surse regenerabile, a producției de echipamente implicate în energia curată, a combustibililor și finanțărilor verzi, precum și activitatea de pe lanțurile valorice globale”, conform raportului.


