Diferența dintre emisiile de carbon ale oamenilor bogați și cele ale oamenilor săraci din aceeași țară este mai mare decât diferența dintre emisiile țărilor dezvoltate și cele ale țărilor în curs de dezvoltare, conform studiului Climate Inequality Report, citat de The Guardian.
Rezultatele studiului confirmă inegalitățile climatice care există la nivel global, unde cea mai mare parte a emisiilor sunt cauzate oamenii bogați.
Totodată, studiul a descoperit că planeta ar mai putea suporta o creștere a emisiilor oamenilor săraci, astfel încât aceștia să atingă prosperitatea, dacă oamenii bogați din lume ar reduce nivelul de emisii de care sunt responsabili. Este interesant că premisa include chiar și oamenii bogați din țările aflate în curs de dezvoltare.
Dezbaterile din țările lumii se concentrează astăzi în principal pe diferența dintre emisiile țărilor dezvoltate și cele ale țărilor aflate în curs de dezvoltare, întrucât acestea din urmă au contribuit mult mai puțin la criza climatică. Totuși, acest studiu arată că diferența dintre oamenii bogați versus oamenii săraci este o problemă mai mare.
Studiul Climate Inequality Report 2023 este realizat de economiștii de la World Inequality Lab – organizație în a cărei conducere se află și renumitul economist Thomas Piketty.
„Inegalitățile de emisii din interiorul țărilor par acum mai mari decât inegalitățile de emisii dintre țări. Comportamentele de consum și de investiții ale unei părți relativ restrânse din populație contribuie, direct sau indirect, în mod disproporționat la emisiile de gaze cu efect de seră”.
Raportul a mai descoperit că ajutorul financiar acordat țărilor sărace de către economiile bogate reprezintă un element necesar pentru ca țările în curs de dezvoltare să își reducă emisiile, însă acesta nu va fi suficient, iar țările sărace sunt nevoite să pună în aplicare reforme fiscale pentru a redistribui o parte mai mare de averea din țară.
Autorii studiului propun taxe extraordinare pentru profiturile excesive pentru a finanța investiții cu amprentă de carbon redusă, precum și sistem de taxare progresivă.



