sursa foto: Reveal Marketing Research

Românii consideră că spitalele, școlile și blocurile de locuințe ar trebui să fie prioritățile eficientizării energetice

Un procent de 88% dintre români consideră că cele mai „nesănătoase” clădiri când vine vorba de eficiență energetică sunt spitalele, în timp ce 86% arată spre școli, iar 83% poziționează blocurile de locuințe în topul priorităților, conform unui sondaj realizat de Reveal Marketing Research.

Același studiu arată că 43% dintre români consideră că principalul beneficiu pe care îl aduce eficiența energetică ține de costurile cu utilitățile, în timp ce 18% consideră că o eficiență energetică mai ridicat este corelată cu sănătatea individuală.

Studiul a fost derulat de Reveal Marketing Research în cadrul proiectului România Eficientă, realizat de Energy Policy Group, cu finanțarea OMV Petrom. Sondajul s-a desfășurat online, la mijlocul anului 2022, pe un eșantion de 806 respondenți, format din persoane cu vârsta peste 18 ani, din mediul urban, utilizatori de internet.

Sondajul indică faptul că tinerii cu vârste cuprinse între 18-24 ani își conturează o identitate socială centrată pe ideea de bunăstare generală. Pentru aceștia, protejarea sănătății (21%) și reducerea poluării (19%) reprezintă beneficii considerabil mai importante comparativ cu populația generală, fiind înregistrate diferențe de 5, respectiv 10 puncte procentuale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Captcha *