Nuclearelectrica și Laurentis Energy Partners, o filială a Ontario Power Generation (OPG), au semnat un acord de colaborare pentru a promova producția de izotopi medicali la Centrala Nucleară de la Cernavodă și pentru a investiga posibilitățile dezvoltării producției de apă grea în România.
„SNN este mândră să se asocieze cu Laurentis, un lider mondial în domeniul izotopilor nucleari și să contribuie astfel în mod direct la industria de sănătate prin extinderea portofoliului nostru de proiecte prin producția de izotopi. În prezent, industria nucleară este esențială pentru generarea de energie curată și pentru producerea de izotopi medicali, iar acest parteneriat este o modalitate de a avansa soluțiile globale atât de necesare domeniul medical”, spune Cosmin Ghiță, Director Executiv, Nuclearelectrica.
Laurentis și compania sa mamă, OPG, sunt lideri mondiali recunoscuți în domeniul izotopilor nucleari produși prin reactoarele CANDU de la centralele nucleare Darlington și Pickering. Laurentis și-a deschis primul birou în România, la București, în 2020. Acolo, Laurentis operează prin intermediul filialei sale Canadian Nuclear Partners și a fost activă în retehnologizarea Unității 1 de la Cernavoda.
„Laurentis se angajează să valorifice expertiza dovedită în domeniul retehnologizării și al producției de izotopi pentru a avansa soluțiile de asistență medicală și pentru a extinde oportunitățile din România”, a declarat Jason Van Wart, președinte și CEO al Laurentis Energy Partners. „Suntem mândri de parteneriatul nostru cu SNN și așteptăm cu nerăbdare să cooperăm în căutarea unor soluții energetice durabile și cu impact la nivel global.”


