Photo 147151665 © Dragan Mihajlovic | Dreamstime.com

Revoluția solară e aici. Costul energiei electrice produse în centralele fotovoltaice s-a ieftinit cu 89% în 12 ani

Costul energiei electrice produse de centralele solare a cunoscut o reducere remarcabilă în ultimul deceniu, scăzând cu 89% între 2010 și 2022. Bateriile, care sunt esențiale pentru echilibrarea aprovizionării cu energie solară pe tot parcursul zilei și al nopții, au suferit, de asemenea, o revoluție similară a prețurilor, scăzând cu aceeași valoare între 2008 și 2022, potrivit unui studiu, citat de The Conversation.

Aceste evoluții i-au făcut pe cercetători să se întrebe dacă am depășit deja un punct de cotitură în care energia solară este pe cale să devină sursa dominantă de producție a energiei electrice?

Rezultatele analizei, obținute prin introducerea într-un model macroeconomic a celor mai recente date tehnologice și economice din 70 de regiuni din întreaga lume, sugerează că ”revoluția solară a sosit, într-adevăr”. Autorii studiului spun că energia solară este pe cale să reprezinte mai mult de jumătate din producția globală de electricitate până la mijlocul acestui secol – chiar și în lipsa unor politici climatice mai ambițioase.

Totodată, analiza previzionează că, din 2020 până în 2050, costul mediu de producție a energiei electrice prin intermediul energiei solare va scădea substanțial, cu 60%, chiar și atunci când se ia în considerare cererea tot mai mare de stocare a energiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Captcha *