Grupul auto francez Renault a invitat băncile de investiţii să facă oferte pentru un rol în viitoarea ofertă publică iniţială a diviziei sale de vehicule electrice, denumită Ampere, au declarat pentru Bloomberg surse din apropierea acestui dosar.
În ultimele zile, proprietarul Dacia a trimis cereri pentru propuneri potenţialilor subscriptori la viitorul IPO, au precizat sursele care au dorit să îşi păstreze anonimatul. Grupul francez are în vedere o listare a diviziei Ampere la bursa Euronext Paris în trimestrul patru al acestui an, au adăugat sursele.
Anul trecut, Renault a anunţat în mod oficial că ia în considerare opţiunea creării a două entităţi separate, una dedicată dezvoltării, producţiei şi vânzării de vehicule electrice, cu sediul în Franţa, şi cealaltă dedicată dezvoltării şi producţiei de motoare şi cutii de viteze termice şi hibride de nouă generaţie E-TECH, care va include operaţiunile din România, Spania, Portugalia, Turcia şi America Latină. Divizia Ampere va avea sediul în Franţa şi aproximativ 10.000 de angajaţi. Societatea mixtă din domeniul vehiculelor cu motoare pe combustie înfiinţată cu Geely, care va avea denumirea Horse, va avea sediul în afara Franţei şi aproximativ 19.000 de angajaţi pe trei continente.
Bloomberg News a informat anterior că Renault mizează pe o evaluare de aproximativ 10 miliarde de euro pentru Ampere. Cu toate acestea, sursele precizează că negocierile nu s-au finalizat încă iar detaliile cu privire la o posibilă ofertă publică iniţială ar putea să sufere modificări din cauza condiţiilor de pe piaţă.
În prezent, piaţa din Europa suferă de o lipsă de IPO-uri importante, în condiţiile evoluţiilor volatile de pe bursă şi ale contextului economic pesimist. Prăbuşirea bruscă a băncii elveţiene Credit Suisse Group AG, care a provocat repercusiuni la nivel mondial, a crescut îngrijorările investitorilor în ultimele săptămâni.
„Apetitul investitorilor pentru poveștile pur-play EV a scăzut în ultimele luni, punând presiune asupra conducerii pentru a explica în ce fel diferă cazul de investiție Ampere”, a scris analistul Philippe Houchois de la Jefferies International Limited într-o notă din 20 martie. „O cooperare mai profundă cu Qualcomm și Google ar trebui să ajute Renault să ajungă din urmă sau să depășească unii concurenți mai mari cu un risc de execuție mai mic și soluții software intuitive”.
Abordarea constructorului auto este „unică până în prezent în ceea ce privește delimitarea viitoarelor capacități de dezvoltare a produselor și de producție a vehiculelor electrice cu baterii”, a mai scris Houchois.
Chiar dacă companiile întâmpină dificultăți în alegerea momentului potrivit pentru a se lista, oferta de oferte publice inițiale rămâne puternică, a declarat luna trecută operatorul bursier Euronext NV.