Foto: R.Power

R.Power: Până la sfârșitul anului 2024, ne propunem să lansăm proiecte fotovoltaice în cinci țări europene

În cadrul Forumului pentru Investiții Verzi organizat săptămâna trecută la Varșovia de către Fondul Polonez de Dezvoltare (PFR), PFR și-a evidențiat realizările în contextul strategiei PFR Green Hub, acordând recunoaștere binemeritată partenerilor săi cheie, inclusiv R.Power, unul dintre cei mai mari jucători polonezi pe piața energiei regenerabile, prezent și în România.

Tomasz Sęk, membru al consiliului de administrație al R.Power, a subliniat importanța colaborării cu PFR și a împărtășit perspectivele de creștere ale companiei.

„Ne mândrim să facem parte din transformarea energetică și să aducem o contribuție semnificativă la dezvoltarea durabilă a sectorului energetic european. Cu sprijinul unor instituții precum PFR, ne putem menține poziția de lider printreproducătorii independenti de energie și a dezvoltatorilor de active din surse regenerabile, ” a rezumat Sęk.

În septembrie anul trecut, dezvoltatorul polonez de proiecte solare și producătorul independent de energie a emis obligațiuni verzi în valoare de 120 de milioane PLN către Fondul închis de investiții al activelor non-publice (FIZAN) PFR. Dezvoltatorul solar a emis până acum 450 de milioane PLN în cadrul programului său de emitere de obligațiuni verzi de până la 1 miliard PLN.

Tomasz Sęk a participat și la Forumul de afaceri al Inițiativei Celor 3 Mări (3SI) desfășurat la București în perioada 6-7 septembrie 2023, unde a discutat despre oportunitățile de investiții din surse regenerabile din România și impactul acestora asupra stabilității sistemului energetic, rezilienței și scăderii dependenței de combustibilii fosili importați. Această participare urmează unei dezvoltări semnificative la începutul acestui an, când R.Power a încheiat un parteneriat cu investitorul în infrastructură din Luxemburg, Fondul de Investiții al Inițiativei Celor 3 Mări (Three Seas Initiative Investment Fund – 3SIIF). Parteneriatul a implicat o investiție de capital substanțială de 150 milioane euro cu o extindere suplimentară de finanțare cu 100 milioane euro, 3SIIF dobândind un pachet minoritar în R.Power.

Exprimându-și optimismul cu privire la această colaborare, Tomasz Sęk a declarat: „În prezent, avem peste 700 MWp de capacitate construită sau în construcție în Polonia și Portugalia. Recent am lansat pregătirea pentru construcția de noi capacități pe o altă piață – România. Până la sfârșitul anului 2024, Vom iniția proiecte într-un total de cinci țări europene. Suntem încântați de parteneriatul nostru cu 3SIIF pentru a ne extinde în continuare amprenta și capacitățile existente.”

R.Power S.A. este un producător independent integrat de energie solară în Polonia, cu o prezență în creștere în România, Italia, Portugalia, Spania și Germania. Operațiunile R.Power acoperă întregul lanț valoric al sectorului energiei solare, inclusiv dezvoltarea de instalații fotovoltaice, construcția de instalații fotovoltaice (Achiziții și construcții de inginerie), service a instalațiilor (Operațiuni și întreținere) și producția de energie verde (producător independent de energie). Compania dezvoltă în prezent un portofoliu de aproape 18 GWp de active PV și BESS (Battery Energy Storage System).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Captcha *