Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea privind decarbonizarea sectorului energetic. Actul normativ vizează integrarea hidrogenului din surse regenerabile şi cu emisii reduse de carbon în sectoarele industriei şi al transporturilor.
Legea a fost modificată prin ordonanţa de urgenţă a Guvernului 14/2023 pentru modificarea legii 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 108/2022.
De asemenea, acesta a semnat și decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 122/2022 privind unele măsuri pentru proiectele de infrastructură de transport, proiectele pentru dezvoltarea infrastructurii de management integrat al deşeurilor, proiectele privind îmbunătăţirea sistemului de răspuns la risc şi proiectele privind investiţii în infrastructuri spitaliceşti, finanţate din fonduri externe nerambursabile, precum şi pentru modificarea unor acte normative (PL-x 575/11.10.2022);