Ajay Banga, noul președinte al Băncii Mondiale, a tras un semnal de alarmă săptămâna trecută cu privire la nivelul ridicat al fondurilor oferite de guvernele din întreaga lume pentru a subvenționa combustibilii fosili, potrivit Euronews Green.
El consideră că suma de 1,25 trilioane de dolari care se duce anual în subvenționarea unor domenii precum combustibilii fosili, pescuitul și agricultura este prea mare.
Aceste sectoare sunt responsabile pentru un impact de mediu estimat la 6 trilioane de dolari pe an, iar banca vrea ca acțiunea climatică să fie prioritizată mai mult decât aceste sectoare.
„Nu spun să scăpăm de toate acelea. Consider că unele dintre subvenții sunt de importanță critică atunci când vorbim de contractul social dintre guvern și cetățeni. Dar nu cred că toată suma de 1,25 de trilioane de dolari se justifică. (…) Cred doar că subiectul subvențiilor trebuie discutat”, a declarat Banga la conferința anuală a Fondului Monetar Internațional și a Băncii Mondiale.
Guvernele din întreaga lume cheltuie anual circa jumătate de trilioane de euro pentru a subvenționa combustibilii fosili, conform unui raport FMI din 2021.
Aceste subvenții vin sub diferite forme, de la scutiri fiscale, la împrumuturi cu dobândă redusă și până la plafonarea unor prețuri.
Eliminarea unor astfel de subvenții poate fi grea din punct de vedere politic, însă un raport al Băncii Mondiale arată că majoritatea subvențiilor îi avantajează cel mai mult tot pe cei bogați.