Autoritățile de reglementare din Australia au amendat cu 386.000 de dolari compania X a lui Elon Musk, fosta Twitter, pentru că nu a cooperat într-o investigație care a analizat modul în care platforma îi protejează pe copiii în fața posibilelor abuzuri, potrivit Reuters.
Amenda vine ca o provocare într-o perioadă în care compania încearcă să-și păstreze clienții din advertising în urma deciziei lui Elon Musk de a relaxa moderarea conținutului.
Comisia pentru siguranță online (e-Safety Commission) a amendat platforma pentru că nu a răspuns la întrebări.
Spre exemplu, compania X a fost întrebată cât durează să răspundă atunci când cineva raportează un conținut ca fiind corelat cu abuzul minorilor, precum și care sunt metodele pe care le are la îndemână pentru a detecta un astfel de conținut.
Deși amenda este una mică prin comparație cu suma de 44 de miliarde de dolari pe care Elon Musk a plătit-o pentru a cumpăra Twitter anul trecut, amenda aduce un cost reputațional mare.