Photo 87875723 © Grigorenko | Dreamstime.com

Ministerul Mediului alocă peste 1 miliard de lei, din PNRR, pentru finanțarea sistemelor  de colectare și valorificare a gunoiului de grajd

Ministerul Mediului a lansat procedura privind finanțarea sistemelor de valorificare a gunoiului de grajd, în valoare de 1,13 miliarde de lei, finanțate prin PNRR, informează un comunicat de presă al instituției.

„Această investiție reprezintă un sprijin real pentru a avea un sol mai curat, în zonele unde creștem animale, întrucât pericolul nitraților din apele subterane poate fi combătut doar prin finanțări consistente, așa cum este și aceasta, prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Finanțăm platforme comunale care au o capacitate între 1.500 mc și 4.000 mc și o cantitate de gunoi de grajd suportată de la  1.200 de tone la 3.200 tone. Solicitanții care pot depune cereri de finanțare sunt unitățile administrativ-teritoriale, inclusiv subdiviziunile/sectoarele acestora, organizate la nivel de municipiu, oraș și comună”, a declarat ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet.

Alocarea financiară totală este 228.221.855 euro, echivalentul a 1.132.847.643 lei. Pentru realizarea de sisteme noi destinate gestionării gunoiului de grajd, bugetul este de 171.900.000 euro, iar pentru modernizarea sistemelor integrate existente de gunoi de grajd, alocarea financiară este de 56.321.855 euro.

Pentru înființarea de sisteme noi, programul se va desfășura în două etape.

Sunt eligibile cheltuielile pentru înființarea sistemelor comunale integrate (printre care lucrări privind pregătirea și amenajarea terenului, lucrări privind organizarea de șantier, construcții și instalații, utilaje și echipamente de transport), cheltuieli pentru modernizarea sistemelor comunale integrate pentru comunități cu platformă comunală existentă (printre care utilaje și echipamente de transport, dotări, inclusiv platforme individuale, cheltuielile cu proiectarea și consultanța), dar și cheltuieli privind informarea și publicitatea.

 Mai multe detalii aici: https://pnrr.mmap.ro/managementul-deseurilor/ghiduri_deseuri/ 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Captcha *