Lăcomia este cel mai mare obstacol în calea acțiunilor de combatere a schimbărilor climatice, iar construirea și finanțarea centralelor electrice pe bază de cărbune este „iresponsabilă”, a declarat vineri John Kerry, emisarul american pentru climă, potrivit AFP.
Într-un discurs ținut în Singapore, fostul șef al diplomației americane a declarat că acum este „iresponsabil să finanțezi sau să construiești o centrală electrică pe bază de cărbune oriunde în lume”. „Nu există cărbune curat. Nu este pe cale să se întâmple”, a declarat Kerry la Bloomberg New Economy Forum.
„Așa că trebuie să avansăm cu adevărat pe frontul cărbunelui”, a spus el, criticând o atitudine de „business as usual” în mare parte a lumii, inclusiv în Statele Unite.