Lumea nu reușește în prezent să țină pasul cu acțiunea și finanțarea necesară pentru a atinge Obiectivele de Dezvoltare Durabilă stabilite la nivelul ONU (SDGs), însă organizația Force for Good Initiative spune că investițiile în tehnologie și conectivitate ar putea scurta acest drum, potrivit ESG News.
Estimările arată că dacă ar fi realizate investiții în tehnologie și conectivitate în țările care au cele mai deficitare infrastructuri tehnologice, costul drumului spre Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ar scădea cu 55 de trilioane de dolari până în 2030.
ONU a stabilit niște ținte clare pentru Dezvoltare Durabilă raportate la anul 2030, care ar trebui să încurajeze crearea unui context global de prosperitate, cu efecte în sens larg, de la mediu, la educație, egalitate, sănătate, guvernanță și transparență.
Progresul înregistrat până acum pe aceste Obiective a fost anulat de șocurile globale din ultimii ani. Concret, din 2019 până astăzi încă 100 de milioane de oameni au ajuns să trăiască în sărăcie extremă la nivel mondial.
În același timp, numărul oamenilor care se confruntă cu nesiguranță alimentară acută a crescut cu 210 milioane de oameni, iar numărul copiilor care nu au competențe minime de citire a crescut cu 100 de milioane de persoane.
Astăzi, numărul oamenilor considerați imigranți se ridică la 270 de milioane de persoane și ar putea crește până la 1 miliard de persoane în 2050.
Analiza Force for Good arată că dacă tehnologiile digitale și capacitățile de conectivitate din țările dezvoltate ar fi implementate și în țările care au deficiențe la aceste infrastructuri, asta ar putea acoperi 20% din Obiectivele de Dezvoltare Durabilă, reprezentând o reducere de 30 de trilioane de dolari a costurilor totale estimate pentru atingerea Obiectivelor.
Concomitent, dacă ar fi încurajată inovația pe domenii specifice, precum educația, finanțele sau sistemul de sănătate, ar putea fi acoperit un procent total de 40% din drumul spre Obiectivele de Dezvoltare Durabilă 2030, reprezentând o reducere totală a costurilor de 55 de trilioane de dolari.
Pentru context, Force for Good estimează că nevoia totală de finanțare pentru a atinge Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ONU 2030 se ridică la 135 de trilioane de dolari. Această sumă a crescut din cauza contextului global de inflație, război în Ucraina, criză energetică și criză a costului de trai.


