Veniturile colectate din taxele pe carbon din România pot fi direcționate către gospodăriile cu venituri mici atât pentru sprijinirea veniturilor, cât și pentru intervenții de reducere a emisiilor, cum ar fi eficiența energetică, energia regenerabilă distribuită, încălzirea electrică și transportul, arată un nou studiu.
Cel mai recent document al EPG investighează fezabilitatea economică și socială a taxării carbonului în România. Acest studiu semnat de Constantin Postoiu, Daniel Duma și Daniela Panica simulează o taxă generală stilizată pe carbon, evaluând impactul acesteia asupra economiei și bunăstării populației.
Alături de acest document, Energy Policy Group publică și o prezentare care sintetizează cele mai recente reglementări privind ETS2 și Fondul Social pentru Climă.
„Taxele pe carbon cu redistribuirea veniturilor reprezintă o opțiune politică promițătoare pentru reducerea emisiilor și a sărăciei energetice în același timp. O taxă pe carbon crește prețurile bunurilor proporțional cu emisiile încorporate ale acestora și creează stimulente pentru consumatori și producători să treacă la alternative cu emisii mai reduse de carbon. Veniturile colectate pot fi direcționate către gospodăriile cu venituri mici atât pentru sprijinirea veniturilor, cât și pentru intervenții de reducere a emisiilor, cum ar fi eficiența energetică, energia regenerabilă distribuită, încălzirea electrică și transportul. În același timp, taxele pe carbon sunt sensibile din punct de vedere politic. Creșterea prețului bunurilor cu emisii intensive, în special a energiei, poate reduce producția economică pe termen scurt și poate crește costul vieții pentru gospodării, în special pentru cele afectate de sărăcie.
Pentru a adăuga încă o dovadă privind această relație, realizăm o simulare a efectelor unei taxe generalizate pe carbon pentru toate bunurile de consum, cu redistribuirea veniturilor, asupra creșterii PIB-ului, a ocupării forței de muncă, a bunăstării gospodăriilor și a nivelului de sărăcie energetică. Taxa pe carbon este determinată prin intermediul unui model economic la nivelurile necesare pentru o reducere cu 40% a emisiilor până în 2032 față de 2021. În termeni absoluți, acest lucru înseamnă o reducere a emisiilor de GES la mai puțin de 70 Mt CO2 eq., adică aproape un sfert din nivelul din 1990. Taxa variază între 2,95 USD/tonă de CO2 în 2022 și 15,17 USD în 2032, care se adaugă la prețul actual al carbonului impus producătorilor de energie electrică și industriei grele prin intermediul schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii. Rezultatele arată efecte negative minime asupra creșterii PIB-ului (-0,12%) și a ocupării forței de muncă (-0,02%) în 2032, comparativ cu scenariul de referință.În ceea ce privește impactul asupra gospodăriilor, impozitul ar genera o pierdere de bunăstare între 0,8% pentru cei mai înstăriți 10% dintre populație și 1,3% pentru cei mai săraci 10% dintre populație, confirmând potențialele efecte regresive. Cu toate acestea, atunci când redistribuirea veniturilor este concepută sub forma unui transfer forfetar sau a unei subvenții de preț pentru gospodăriile cu venituri mai mici, politica devine progresivă, iar aceste gospodării înregistrează un câștig de bunăstare. Acest lucru se reflectă, de asemenea, în ratele de sărăcie energetică, care devin mai mici în cazul taxelor pe carbon și al redistribuirii decât în cazul scenariului de referință.”
Recomandările specialiștilor
Studiul conține și o serie de recomandări ale autorilor, printre care:
◊ Taxele pe carbon și redistribuția veniturilor ar trebui considerate opțiuni complementare de politică pentru reducerea emisiilor și sărăcia energetică în același timp.
◊ Taxarea carbonului nu ar trebui analizată izolat. Prin expunerea la o taxă pe carbon, consumatorii sunt stimulați să caute alternative cu emisii mai reduse de carbon, care sunt oferite sau subvenționate prin alte politici. Atunci când se ia în considerare taxarea carbonului, mecanismul ar trebui planificat și evaluat împreună cu alte politici la nivelul UE și al statelor membre, cum ar fi eficiența energetică, extinderea energiei regenerabile, electrificarea transportului, beneficiile sociale și altele. Aceasta este în concordanță cu abordarea actuală a UE în domeniul energiei și politicilor climatice.
◊ Taxarea carbonului generează venituri semnificative, cel puțin la început. Aceste venituri trebuie redistribuite către segmente specifice ale populației, ajutându-le să facă față creșterii prețurilor. Veniturile colectate pot fi folosite și pentru reducerea emisiilor gospodăriilor pe termen lung, prin trecerea la alternative cu emisii reduse de carbon pentru încălzire, cum ar fi pompele de căldură, izolarea locuințelor sau achiziționarea de vehicule electrice.
◊ Problema implementării ar trebui, de asemenea, abordată. Reducerea sărăciei energetice și impactul taxării carbonului asupra celor mai săraci vor fi mai dificile în țările în care politicile existente de protecție socială sunt afectate de erori mari de includere și excludere, cum ar fi România. Veniturile ar trebui, de asemenea, utilizate pentru îmbunătățirea capacității administrative, în special în sectorul politicii sociale.
◊ Sistemul de comercializare a emisiilor (ETS2) recent adoptat pentru clădiri și transport rutier și Fondul Social pentru Climă (SCF) reprezintă forma de taxare a carbonului cu redistribuirea veniturilor din cadrul UE. Planurile Sociale pentru Climă, pe baza cărora se vor face plăți din SCF, reprezintă o oportunitate pentru România de a aborda provocările de implementare și de a combate eficient sărăcia energetică, reducând în același timp emisiile de gaze cu efect de seră.
Puteți găsi studiul și prezentarea aici.
