Photo 85855317 © Iulian Astilean | Dreamstime.com

Hub naţional dedicat neutralităţii climatice, lansat la Cluj-Napoca

Hub-ul naţional M100, dedicat neutralităţii climatice, a fost lansat, luni, la Cluj-Napoca, în prezenţa unor reprezentanţi ai Comisiei Europene, autorităţi naţionale şi regionale, reprezentanţi ai oraşelor, ai mediului academic, ONG-urilor şi ai comunităţilor urbane din România, arată un comunicat de presă.

Misiunea M100 constă în sprijinirea celor trei orașe românești selectate în cadrul Misiunii UE: Cluj-Napoca, Suceava și București – Sector 2, în implementarea proiectelor ce vizează tranziția verde, precum și în identificarea surselor de finanțare pentru acestea. De asemenea, va folosi instrumentele de la nivel european pentru a sprijini alte 10 orașe din România în drumul către neutralitate climatică. Selecția se va realiza în baza unui apel de candidaturi în cadrul căruia vor fi selectate cele 10 orașe ce vor face parte din Misiunea în oglindă și care vor atinge neutralitatea climatică până în anul 2035.

”Mai mult decât atât, M100 își propune să devină o platformă de experiment, facilitare și informare, un hub de expertiză în beneficiul orașelor care se angajează în efortul de atingere a țintelor climatice până în 2030 sau 2050, urmând principiul „niciun oraș nu este lăsat în urmă”. Expertiza Hub-ului național M100 va sprijini orașele selectate în implementarea Misiunii pe baza principiului parteneriatului, transparenței și a guvernării participative”, se arată în comunicatul citat.

Mirror Mission Cities Hub Romania (M100) a fost înființat prin ordinul Ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării. UEFISCDI va asigura secretariatul executiv al M100, complementar rolului de coordonator al proiectului european CapaCITIES, în cadrul căruia o rețea de 60 de parteneri din Europa (ministere, agenții de finanțare, municipalități și ONG-uri) și-au propus să sprijine implementarea Misiunii UE, inclusiv prin crearea de hub-uri naționale.

Foto: ID 85855317 © Iulian Astilean | Dreamstime.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Captcha *