Majoritatea mașinilor noi vândute în Marea Britanie vor trebui să fie electrice până în 2030, în ciuda deciziei premierului Rishi Sunak de a amâna cu cinci ani interzicerea mașinilor pe benzină și diesel, scrie The Guardian, care citează un anunț al guvernului.
Conform mult așteptatului document privind vehiculele cu emisii zero (ZEV), 80% din vânzări trebuie să fie complet electrice, sau o altă alternativă, în termen de șapte ani. Constructorii auto vor trebui să plătească 15.000 de lire sterline pentru fiecare motor pe benzină sau diesel care depășește acest prag, a anunțat joi Departamentul pentru Transporturi.
Anunțul confirmă, în linii mari, propunerile din luna martie, inspirate de măsurile luate în California, care vor obliga producătorii să crească rapid proporția de mașini electrice cu baterii produse.
Premierul Rishi Sunak anunța pe 20 septembrie că maşinile noi pe benzină şi motorină vor putea fi vândute în Marea Britanie până în 2035, faţă de obiectivul anunțat inițial, 2030.