Photo 157153843 / Pollution © LCVA | Dreamstime.com

Guvernul a adoptat Strategia pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră

Guvernul a adoptat miercuri Strategia pe termen lung a României pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, având ca obiectiv o Românie neutră din punct de vedere climatic până în anul 2050, a anunțat Ministrul Mediului, Mircea Fechet.

El a menţionat că în acest fel procedura de infringement va fi închisă.

Strategia propune opţiuni pentru decarbonizarea fiecărui sector în parte: energie, transporturi, agricultură, încălzire rezidenţială, deşeuri sau silvicultură.

„Analizând cele trei scenarii, România a ales, în baza unui memorandum adoptat deja de către Guvern în luna aprilie a acestui an, scenariul ‘România neutră’. Statul român a început deja acest proces de decarbonizare prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, iar astăzi suntem deja la 62% reducere faţă de punctul de referinţă aferent anului 1990. Bineînţeles că este încă nevoie de eforturi suplimentare pentru a ne atinge toate obiectivele, însă am reuşit încă o dată să demonstrăm angajamentul nostru ferm faţă de obiectivele de mediu”, a afirmat ministrul.

Mircea Fechet a subliniat că schimbările climatice reprezintă o problemă „fundamentală” a societăţii, o problemă care nu ţine cont de graniţele dintre state, România fiind la fel de afectată precum celelalte ţări.

Foto: ID 157153843 © LCVA|Dreamstime.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Captcha *