Robert Habeck, ministrul german pentru Economie, a făcut apel la cooperare pentru investiții verzi între Europa și SUA, înainte ca reprezentanții celor două puteri economice să se întâlnească în Washington săptămâna aceasta, potrivit Reuters.
„Putem construi un pod verde peste Atlantic și putem dezvolta piețe verzi împreună”, a declarat Habeck, conform unei declarații lansate duminică de ministerul său.
Agenția de presă Reuters a citat sâmbătă surse din Franța care susțin că ministrul german Habeck și ministrul francez Bruno Le Maire vor folosi prilejul întâlnirii pentru a pune presiune pe oficialii americani să nu încerce în mod activ să atragă investiții verzi de la companii europene, în contextul în care Europa are temeri cu privire la modul în care subvențiile acordate de SUA în tranziția energetică vor afecta competitivitatea Europei ca destinație de investiții.
În linie cu prevederile așa-numitului Inflation Reduction Act (IRA), Washingtonul se pregătește să ofere o gamă largă de subvenții, de la vehicule electrice și până la panouri solare, condiția fiind ca acestea să fie produse tot în SUA.
„SUA își pregătește economia pentru piețele verzi și vine cu noi reduceri de costuri pentru dezvoltarea unor tehnologii prietenoase cu mediul. Asta este bine, dar este important să se întâmple respectând regulile de competiție”, a declarat Habeck.
Guvernele europene sunt îngrijorate cu privire la impactul pe care îl are IRA, iar ca răspuns, Comisia Europeană a propus a venit cu o serie de propuneri pentru a menține atractivitatea UE ca destinație de investiții, precum relaxarea regulilor ajutorului de stat sau accelerarea procesului de avizare a investițiilor verzi.