În timp ce recordurile de temperatură se întețesc și vremea extremă face ravagii în întreaga lume, țările se pregătesc pentru discuțiile de la summitul COP28 al ONU din acest an privind finanțarea combaterii schimbărilor climatice – banii pe care economiile mari îi oferă pentru a ajuta statele mai sărace să facă față schimbărilor climatice, scrie Reuters.
Până în prezent, țările nu au livrat acești bani în sumele promise. Analiștii spun că unele au plătit mai mult decât „partea lor echitabilă”. Alte națiuni spun că nu ar trebui să plătească deloc.
Lista țărilor obligate să contribuie datează de la negocierile ONU privind clima din 1992. De atunci, ea nu a mai fost extinsă.
Pe ea se află 23 de țări: Australia, Austria, Belgia, Canada, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Islanda, Irlanda, Italia, Japonia, Luxemburg, Olanda, Noua Zeelandă, Norvegia, Portugalia, Spania, Suedia, Elveția, Regatul Unit și Statele Unite.
Lista include, de asemenea, Comunitatea Economică Europeană – un precursor al Uniunii Europene.
Printre cele care nu se regăsesc pe listă se numără China, în prezent a doua cea mai mare economie a lumii, și țări cu o bogăție ridicată pe cap de locuitor, cum ar fi Emiratele Arabe Unite. Unele țări doresc ca acest lucru să se schimbe.
Cine nu și-a plătit partea
Normele ONU nu specifică cât ar trebui să plătească fiecare țară bogată.
Grupul de reflecție ODI, cu sediul la Londra, a estimat cât ar trebui să plătească fiecare națiune bogată pentru cele 100 de miliarde de dolari pe an pe care țările bogate s-au angajat să le furnizeze împreună, pe baza venitului național al fiecărei țări, a emisiilor de CO2 din 1990 și a numărului de locuitori.
Această analiză a sugerat că doar șapte țări și-au plătit „partea lor echitabilă” în 2020 – Danemarca, Franța, Germania, Japonia, Olanda, Norvegia și Suedia.
Conform clasamentului ODI, SUA se află în urma oricărei alte națiuni dezvoltate, atunci când contribuțiile sale anterioare la finanțarea combaterii schimbărilor climatice sunt comparate cu ceea ce ar trebui să fie „partea sa echitabilă”.
Aceste contribuții pentru 2020 au inclus 8,66 miliarde de dolari din partea Franței și 16,09 miliarde de dolari din partea Japoniei. Prin comparație, SUA au furnizat 2,3 miliarde de dolari în 2020. Această țară s-a angajat să aloce 11,4 miliarde de dolari pentru 2025, dar ODI a declarat că aceasta reprezintă totuși doar un sfert din „partea echitabilă” a SUA.
În ansamblu, UE cu 27 de țări este cel mai mare furnizor de finanțare pentru climă, contribuind cu 23,38 miliarde de euro (26,15 miliarde de dolari) în 2020.
Aceste sume nu cuprind toți banii în numerar legați de climă – cum ar fi volumul de finanțare privată pe care aceste țări îl mobilizează pentru proiecte climatice.
De asemenea, ele nu reflectă sumele pe care țările le cheltuiesc la nivel național pentru a-și reduce propriile emisii de CO2 care încălzesc planeta. Statele Unite au adoptat o lege de 430 de miliarde de dolari, Legea privind reducerea inflației, care include dispoziții importante pentru reducerea emisiilor și extinderea tehnologiilor cu emisii reduse de dioxid de carbon.
Costuri în creștere
Finanțele vor fi în centrul atenției la summitul COP28 al ONU privind clima, care va avea loc în noiembrie anul acesta, unde aproape 200 de țări vor discuta despre un fond de sprijinire a țărilor vulnerabile care au suferit daune cauzate de schimbările climatice și despre un nou angajament de finanțare pentru climă pentru perioada de după 2025.
Până atunci, angajamentul se ridică la 100 de miliarde de dolari pe an – cu mult sub nivelul necesar pentru decarbonizarea economiilor și adaptarea la o lume mai caldă. Până în 2030, ONU estimează că țările vulnerabile vor avea nevoie de aproape 6 trilioane de dolari doar pentru a reduce emisiile.
