Evitarea unei catastrofe climatice este adesea prezentată ca o chestiune de voință politică. Cu toate acestea, trecerea la emisii nete de dioxid de carbon zero reprezintă, de asemenea, o provocare tehnică descurajantă, scrie Bloomberg.
În primul rând, pentru a retehnologiza sistemele energetice construite pe baza combustibililor fosili, astfel încât să poată funcționa cu energie regenerabilă, va fi nevoie de mult mai mult cupru – artera esențială a rețelelor de energie și a echipamentelor electrice – decât sunt echipate în prezent companiile care îl pot produce. Potrivit sursei citate, este departe de a fi clar dacă o industrie minieră în mod tradițional precaută va accepta amploarea investițiilor necesare pentru a reconfigura lumea. Eșecul ar face ca tranziția energetică să fie deviată de la cursul normal.
De ce este cuprul atât de important în acest moment?
Cuprul este un conductor electric eficient care este relativ abundent și nu există un înlocuitor evident. Îl puteți găsi în tot felul de produse, de la prăjitoare de pâine la aparate de aer condiționat și cipuri de calculator. Există aproximativ 30 de kilograme de cupru într-o mașină obișnuită și mai mult de 400 de kilograme într-o casă obișnuită. Decarbonizarea rețelelor electrice, a transporturilor și a industriei va necesita mult mai mult cupru decât cel disponibil în prezent. Sunt necesare milioane de metri de cabluri de cupru pentru a construi rețele mai dense și mai complexe care să poată gestiona energia electrică produsă de surse regenerabile descentralizate și să echilibreze furnizarea intermitentă a acestora. Fermele solare și eoliene necesită mult mai mult cupru pe unitatea de energie produsă decât centralele electrice centralizate pe cărbune și gaz. Vehiculele electrice utilizează de două ori mai mult cupru decât mașinile pe benzină, potrivit Copper Alliance. Prin urmare, cererea anuală se va dubla până la 50 de milioane de tone metrice până în 2035, potrivit unui studiu finanțat de industria de profil și realizat de S&P Global. Acest lucru presupune că va fi disponibilă o cantitate suficientă de metal roșu, ceea ce este departe de a fi sigur.
Cum așa?
Reciclarea unei cantități mai mari de cupru nu va aduce suficient de multă energie nouă în sistem, astfel încât singura alternativă este să scoatem mai mult din pământ. Însă se preconizează că creșterea ofertei va atinge un vârf în 2024, pe măsură ce mai puține proiecte miniere noi vor fi puse în funcțiune, iar sursele existente se vor epuiza. Goldman Sachs Group estimează că minerii trebuie să cheltuiască aproximativ 150 de miliarde de dolari în următorul deceniu pentru a depăși un deficit de 8 milioane de tone. (Pentru context, deficitul global în 2021 a fost de doar 441.000 de tone, echivalentul a mai puțin de 2% din cererea de metal rafinat, potrivit Grupului Internațional de Studiu al Cuprului). Proiecțiile actuale, în cel mai rău caz, ale S&P Global indică un deficit până în 2035 echivalent cu aproximativ 20% din consum.
De ce nu pot minerii pur și simplu să crească producția?
Aceste companii s-au ars rău în trecut când ciclul industriei s-a întors și s-au trezit că își sporesc producția exact când cererea era în scădere. De atunci, acestea au prioritizat bilanțurile solide și au devenit mai precaute în ceea ce privește investițiile în proiecte noi. Spectrul inflației globale face ca cheltuielile mari de capital să fie și mai puțin acceptabile, deoarece acestea fac să crească costurile de operare și de împrumut. În plus, zăcămintele bogate de cupru sunt din ce în ce mai greu și mai scumpe de găsit. Iar controlul sporit al standardelor sociale și de mediu ale mineritului a crescut costurile de producție și a pus mai multe bariere în calea expansiunii.
Cum se manifestă deja această situație?
La fel cum petrolul a ocupat un loc central în geopolitica secolului trecut, cuprul devine o problemă de securitate națională în acesta. Guvernele se grăbesc să blocheze viitoarele aprovizionări pentru industriile lor de energie curată, aflate în creștere rapidă. Lanțul de aprovizionare cu cupru este în prezent orientat către China, care prelucrează și consumă o mare parte din metalele extrase în America Latină și Africa. Poziția dominantă a Chinei în ceea ce privește metale precum cuprul, litiul și cobaltul a ajutat-o să devină lider în producția de vehicule electrice. Rivalii săi economici, cum ar fi SUA și Germania, caută acum să se aprovizioneze mai mult cu aceste metale la nivel local sau printre aliații lor. Unii legislatori americani au susținut că cuprul ar trebui adăugat pe o listă de minerale considerate esențiale pentru SUA.
Ce se întâmplă dacă nu există suficient cupru pentru toată lumea?
Dacă deficitul de aprovizionare se va dovedi a fi atât de grav pe cât prevăd unii analiști, acest lucru ar provoca o creștere bruscă a prețurilor care riscă să afecteze economia rețelelor inteligente și a surselor regenerabile și să încetinească adoptarea acestora. Producătorii de tehnologii de energie curată s-ar putea ajuta singuri dacă ar găsi modalități de a utiliza mai puțin cupru în produsele lor. Iar prețurile mai mari ar oferi minerilor cel puțin un stimulent pentru a crește producția. Dar dezvoltarea unei noi mine necesită mai mulți ani, astfel încât, chiar dacă o explozie a cererii noi le-ar da minerilor încrederea de a se lansa în investiții noi și masive, ar fi nevoie de aproximativ un deceniu pentru a se mișca acul producției.
Vor juca națiunile producătoare de cupru după cum se cuvine?
Politicile naționale ar putea pune frână noii oferte. Țările cu rezerve mari de metale fac presiuni pentru a obține o parte mai mare din profiturile obținute din minerit pentru a aborda inegalitățile economice, ceea ce ar putea descuraja unele investiții. Obstacolele birocratice pot, de asemenea, să stea în cale. În Chile, cel mai mare producător de cupru din lume, proiectele miniere au fost reținute de incertitudinile legate de reglementare. În Panama, o mină importantă este implicată într-o dispută fiscală.
Daunele aduse mediului reprezintă un alt risc pentru națiunile care analizează noi proiecte miniere. Cuprul este extras din minereu cu ajutorul unor substanțe chimice care pot pătrunde în apele subterane, pot contamina terenurile agricole, pot ucide animalele sălbatice și pot polua apa potabilă. Conform cercetătorilor de la Universitatea Queensland din Australia, reziduurile de cupru – rocile reziduale rămase după ce minereul este prelucrat – vor crește de la o rată anuală de 4,3 gigatone în 2020 la 16 gigatone în 2050. Aceasta nu este doar o problemă de mediu: costul suplimentar de depozitare ar putea ajunge la 1,6 trilioane de dolari, au estimat cercetătorii.
