Sursa foto: Mike Benna/Unsplash

Criza climatică ar putea fi agravată de cele 24.000 de kilometri de conducte de petrol aflate în dezvoltare la nivel global

Peste 24.000 de kilometri de conducte de petrol sunt aflate în dezvoltare la nivel mondial, o distanță aproape echivalentă cu dublul diametrului Pământului, după cum arată o analiză publicată de Global Energy Monitor, citată de The Guardian.

Cele mai mari proiecte sunt derulate în SUA, Rusia, China și India, iar implementarea lor integrală ar putea pune în pericol dezideratul omenirii de a limita încălzirea globală sub pragul de 1,5 grade Celsius raportat la vremurile preindustriale.

Dacă aceste conducte vor fi finalizate, petrolul care ar urma să fie pompat prin ele va produce anual cel puțin 5 miliarde de tone de dioxid de carbon, ceea ce înseamnă echivalentul emisiilor anuale înregistrate de Statele Unite, al doilea cel mai mare poluator de pe planetă.

Circa 40% din aceste proiecte se construiesc chiar în acest moment, iar restul se află în diferite etape de pregătire.

În același timp, emisiile globale de carbon trebuie să scadă cu 50% până în 2030 pentru ca omenirea să se mențină în limitele agreate în ceea ce privește încălzirea globală.

Dezvoltatorii celor 10.000 de kilometri de conducte aflați astăzi deja în construcție ar putea înregistra pierderi de până la 75 de miliarde de dolari dacă acestea nu vor fi utilizate la capacitate maximă, după cum arată aceeași analiză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Captcha *