Photo 249464206 © Rafael Henrique | Dreamstime.com

COP27: Aproape 200 de țări au decis că vor discuta despre compensațiile pe care națiunile bogate le datorează țărilor sărace

Delegați și oficiali din aproape 200 de țări au ajuns la un acord chiar la începutul summitului climatic COP27 cu privire la deschiderea discuțiilor legate de modul în care națiunile bogate ar trebui să le plătească țărilor mai sărace care resimt efectele încălzirii globale, potrivit Reuters.

Acordul vine ca o surpriză, în contextul în care se vehicula că va fi unul dintre cele mai controversate subiecte care planează asupra ediției din acest an a celui mai mare summit climatic, organizată în Egipt.

În perioada 6-18 noiembrie se desfășoară ediția din 2022 a summitului climatic COP, unde guvernele lumii speră să încheie acorduri și parteneriate pentru a ține în viață lupta cu criza climatică.

Timp de mai bine de un deceniu, națiunile bogate au respins ideea de a discuta la nivel oficial faptul că țările bogate ar trebui să direcționeze fonduri către țările sărace pentru ca acestea din urmă să poată atenua modul în care resimt efectele poluării.

Logica din spatele acestui subiect stă chiar în ceea ce este evident: cu cât mai mare este economia unei țări, cu atât a poluat mai mult pentru a se dezvolta în acel punct.

La celălalt capăt, o țară precum Pakistan s-a confruntat în 2022 cu inundații pe o treime din teritoriu din cauza crizei climatice, respectiv pagube e 30 de miliarde de dolari, deși economia țării nu este responsabilă de atât de multă poluare precum economia americană, spre exemplu.

„Includerea acestui subiect pe agendă reflectă un sentiment de solidaritate față de victimele dezastrelor climatice”, a declarat Sameh Shoukry, președintele COP27 în fața publicului adunat la summit.

El e a mai spus că decizia dă naștere unui spațiu instituțional stabil pentru discutarea unui mecanism de compensare, iar negocierile ar trebui să ducă la o concluzie „nu mai târziu de anul 2024”.

Planeta nu mai are răbdare

Discuțiile de la summitul climatic din acest an au loc sub semnul scepticismului, în contextul în care oamenii de știință și activiștii au dat de înțeles pe parcursul anului 2022 că guvernele și companiile nu fac suficiente eforturi reale pentru a adresa criza climatică.

Un raport al Organizației Națiunilor Unite publicat săptămâna trecută arată că emisiile globale vor înregistra o creștere de 10,6% în 2030 comparativ cu nivelul din 2010.

Oamenii de știință avertizează că emisiile trebuie să scadă cu 43% în această fereastră de timp pentru ca omenirea să poată limita nivelul încălzirii globale la 1,5 grade Celsius peste nivelurile preindustriale, așa cum au stabilit națiunile în cadrul Acordului de la Paris din 2015. Peste pragul de 1,5 grade Celsius criza climatică ar putea scăpa foarte ușor de sub control.

Națiunile bogate nu au respectat promisiunea de a furniza fonduri de 100 de miliarde de dolari pe an pentru a ajuta țările în curs de dezvoltare să își reducă emisiile de carbon și să se adapteze crizei climatice. Acest nivel anual de fonduri ar fi trebuit atins până în 2020, ceea ce nu s-a întâmplat.

Mai mult, în contextul crizei prețurilor la energie care se desfășoară în această perioadă marile puteri încep să apeleze tot mai mult la combustibili fosili, de la Statele Unite și până la Uniunea Europeană.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Captcha *