Consiliul Concurenței și ANRE propun înființarea unui „one-stop-shop” pentru a simplifica obținerea licenței de producător de electrică din surse regenerabile, ceea ce ar reduce timpul de acordare a licențelor și, implicit, de racordare la rețea.
Astfel, potrivit celor două autorități, companiile care investesc în capacități de producere a energiei regenerabile vor putea aplica pentru obținerea licențelor, autorizațiilor, acordurilor și avizelor necesare desfășurării activității în cadrul unei singure proceduri, prin intermediul Punctului de contact unic electronic pentru licența industrială.
Companiile care vor să se racordeze la rețeaua de energie electrică din surse regenerabile întâmpină bariere legislative, birocratice, de finanțare, dar și unele generate de dezvoltarea insuficientă a rețelelor electrice de transport și distribuție, este concluzia unui studiu realizat de Consiliul Concurenței și Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
„Suntem interesați în mod special de procesul de racordare la rețeaua de transport/distribuție a noilor capacități de producere din surse regenerabile, având în vedere că s-au lansat mai multe scheme de finanțare, prin Programul Național de Redresare și Reziliență, dar și prin alte programe naționale și comunitare de investiții. În acest context, prioritatea o constituie optimizarea procedurilor naționale de autorizare/avizare, cu scopul reducerii timpilor de implementare a proiectelor. În același timp, este foarte important să se facă diferența între reglementările strict necesare, cu rol esențial în asigurarea calității serviciilor, și cele care nu sunt strict necesare, chiar potențial dăunătoare dezvoltării pieței”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.
Având în vedere dificultățile generate de dezvoltarea insuficientă a rețelelor electrice, care conduce la congestia rețelei în zonele cele mai importante pentru racordarea parcurilor fotovoltaice/eoliene, Consiliul Concurenței și ANRE recomandă Ministerului Energiei și autorităților centrale cu atribuții în reglementarea anumitor etape în cadrul dezvoltării rețelei de transport ca, la elaborarea și implementarea strategiilor în acest domeniu, să țină cont de obiectivele asumate de România în domeniul energiei regenerabile și de necesitatea identificării unor noi posibilități de asigurare/facilitare a surselor de finanțare a lucrărilor de dezvoltare a rețelelor.
Studiul vine în completarea studiului lansat recent de Consiliul Concurenței privind posibila restricționare a accesului pe piață producătorilor de energie din surse regenerabile, în cadrul procesului de autorizare/avizare de către autoritățile publice.