Proteste în Ungaria împotriva celei mai mari investiții din istoria țării, unde CATL și Mercedes-Benz vor investi 7,3 miliarde de euro într-o fabrică de baterii

Compania chineză CATL și compania germană Mercedes-Benz Group plănuiesc o investiție de 7,3 miliarde de euro în Ungaria pentru o fabrică de baterii, însă inițiativa începe să atragă proteste din partea oamenilor care consideră că autoritățile ungare nu au luat…

Raport BNR: Schimbările climatice reprezintă o vulnerabilitate structurală la adresa stabilității financiare a României

Schimbările climatice și creșterea numărului evenimentelor meteorologice extreme și a dezastrelor naturale au fost încadrate în premieră de către Banca Națională a României (BNR) la categoria „vulnerabilităților structurale” care amenință stabilitatea financiară a țării, conform unui raport realizat la nivelul…

Distribuţie Oltenia va monta panouri fotovoltaice în 2 stații de transformare din județele Gorj și Olt, cu peste 25.500 de consumatori deserviți

Distribuţie Oltenia continuă să monteze panouri fotovoltaice în stațiile sale de transformare, după ce a primit o finanțare prin Mecanismul Financiar Norvegian 2014 – 2021, Programul pentru energie în Români. Proiectul operatorului Distribuţie Oltenia presupune montarea de panouri fotovoltaice în…

Cel mai mare parc eolian din Moldova va fi construit în județul Iași. Electromontaj a semnat parteneriatul cu DTEK Renewables International & Moldova Eolian

Grupul Electromontaj anunță începerea parteneriatului cu compania DTEK Renewables International & Moldova Eolian pentru demararea parcului eolian din comuna Ruginoasa, județul Iași. În urma câștigării licitației, Electromontaj a semnat contractul pentru proiectarea și construirea infrastructurii pentru cel mai mare parc…

Studiu Deloitte: Trei sferturi dintre companii au crescut investițiile în sustenabilitate în 2022, iar schimbările climatice reprezintă una dintre prioritățile managementului

Trei sferturi dintre companii au crescut anul trecut investițiile în sustenabilitate, iar 20% dintre acestea spun că resursele alocate au fost semnificativ mai mari decât în anii precedenți, în ciuda incertitudinilor economice și a creșterii costurilor operaționale, potrivit studiului Deloitte…