Photo 5209317 © Kodym | Dreamstime.com

Banca Mondială: România îşi poate tripla venitul naţional, dacă va implementa măsuri pentru îmbunătăţirea rezilienţei la schimbările climatice

România îşi poate creşte venitul naţional de aproape trei ori în următorii 30 de ani, dacă va implementa măsuri pentru îmbunătăţirea rezilienţei la schimbările climatice şi pentru reducerea emisiilor de carbon, investiţiile necesare doar pentru dezvoltarea unui sector energetic decarbonizat fiind estimate la 356 de miliarde de dolari, până în 2050, echivalentul a circa 3% din PIB, susţin experţii Băncii Mondiale, în Raportul de ţară privind Clima şi Dezvoltarea pentru România (RTCD), lansat marţi.

Potrivit documentului, ţara noastră este foarte vulnerabilă la riscurile privind schimbărilor climatice, în special la inundaţii şi secetă. În acelaşi timp, economia României este relativ intensivă, bazată pe cărbune, cu o medie de 2,5 ori mai mare decât cea a Uniunii Europene (UE).

„În timp ce provocările legate de realizarea decarbonizării sunt considerabile, printr-un mix adecvat de reforme structurale, sociale şi economice şi investiţii eficace susţinute din fonduri publice, private şi europene, România îşi poate creşte nivelul de trai, atingându-şi în acelaşi timp obiectivele climatice”, a declarat Marina Wes, director de ţară al Băncii Mondiale pentru Uniunea Europeană.

Raportul de specialitate notează, totodată, că România este pe cale să îşi atingă obiectivul pentru anul 2030 de reducere a emisiilor cu 55% faţă de nivelul din 1990.

Datele centralizate în analiza Băncii Mondiale arată că ţara noastră şi-a redus, deja, emisiile cu 53%, în perioada 1990 – 2018.

„Cu toate acestea, îndeplinirea angajamentului său de neutralitate a emisiilor de carbon până în 2050 va necesita acţiuni politice şi finanţare substanţiale şi coordonate. Investiţiile necesare doar pentru dezvoltarea unui sector energetic decarbonizat sunt estimate la 356 de miliarde de dolari până în 2050, reprezentând aproximativ 3% din PIB-ul cumulat al ţării, pentru aceeaşi perioadă”, se menţionează în raport.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Captcha *