Photo 137689027 © Gints Ivuskans | Dreamstime.com

Vânzările de vehicule electrice din UE au crescut cu peste 60% în luna iulie

Înmatriculările de vehicule electrice pe piețele europene au crescut cu 60,6%, în luna iulie, continuând un avans susţinut de subvenţii în mai multe ţări din Uniunea Europeană, arată datele Asociaţiei Producătorilor de Automobile Europeni (ACEA).

Vehiculele complet electrice au reprezentat 13,6% din toate vânzările de maşini noi, în creştere faţă de sub 10% în iulie 2022.

Hibrizii plug-in, care au atât un motor cu ardere internă cât şi o baterie mare, au reprezentat 7,9% din vânzări, în timp ce unul din patru vehicule vândute în UE a fost un hibrid complet.

Majoritatea piețelor din UE au înregistrat creșteri semnificative, cu procente de două sau trei cifre, inclusiv primele două ca mărime, Germania (+68,9%) și Franța (+32,4%). În special, Belgia a înregistrat cele mai mari vânzări, cu o creștere impresionantă de 235,9%. Cumulat, vânzările de automobile electrice pe baterii au înregistrat o creștere semnificativă de 54,7% din ianuarie până în iulie, cu 819.725 de unități înmatriculate.

Înmatriculările europene de maşini noi au crescut cu 15,2% în iulie, a 12-a lună consecutivă de creştere, pe măsură ce industria auto îşi revine din problemele legate de lanţul de aprovizionare provocate de pandemie.

Între acestea, modelele cu motoare pe benzină şi diesel au reprezentat puţin sub 50% din vânzări.

Vehiculele diesel, care în 2015 au reprezentat singure mai mult de 50% din vânzările de maşini noi, au reprezentat puţin peste 14% din vânzări în iulie.

Majoritatea piețelor au înregistrat o creștere solidă, inclusiv cele mai mari patru piețe: Franța (+19,9%), Germania (+18,1%), Spania (+10,7%) și Italia (+8,7%).

Cel mai mare producător de maşini din Europa, Volkswagen, a înregistrat o creştere cu 17,9% a vânzărilor în iulie, a declarat ACEA, în timp ce BMW şi Renault au obţinut o creştere a vânzărilor cu 22,5% şi, respectiv, 16,9%.

Dar Stellantis, care s-a confruntat cu probleme de logistică şi cu livrările de maşini în Europa, a înregistrat o scădere a vânzărilor cu 6,1% în iulie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Captcha *