Vânzările de mașini electrice la nivelul primelor trei luni ale anului în curs au crescut cu 48,8% faţă primul trimestru al anului precedent, în timp ce în luna martie 2023, autoturismele electrice raportează o scădere de 2,4% faţă de luna similară a anului trecut, potrivit datelor publicate, marţi, de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).
Autoturismele „electrificate”, respectiv cele electrice (100% şi hibride plugin), precum şi cele full hybrid (care dispun şi de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă), au ajuns la o cotă de piaţă de 20,2%, la finele lunii martie a acestui an, pondere care depăşeşte cu 7,4% cota deţinută de motoarele diesel. În acest sens, autoturismele 100% electrice deţin o cotă de 8,6% din piaţă în primele trei luni ale anului 2023, comparativ cu 7,3%, cu un an în urmă.
Achiziţiile din categoria autoturismelor ecologice s-au majorat cu 34,8%, în T1 din acest an, comparativ cu perioada similară din 2022, fiind de remarcat creşterea importantă a autoturismelor 100% electrice (+48,8%) şi a celor plug-in hybrid (+32%).
În timp ce, în luna martie 2023, autoturismele electrice raportează o scădere de 2,4% faţă de luna similară a anului trecut, la nivelul primelor trei luni ale anului în curs s-a consemnat o creştere de 48,8% faţă de anul precedent.
De asemenea, autoturismele plug-in au cumulat volume semnificative, în creştere cu 26,6%, în martie 2023 vs martie 2022, respectiv cu 32%, de la trimestru la trimestru.
Totodată, vânzările de autoturisme full hybrid au scăzut cu 10,8% faţă de luna martie 2022, însă au crescut cu 23,6%, raportat la primele trei luni ale anului trecut.
Clasamentul primelor cinci cele mai vândute autoturisme 100% electrice este condus de Dacia Spring (1.559 de unităţi, +63,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent). Pe locurile următoare se clasează Renault Megane (217 unităţi, fără înmatriculări în perioada similară din 2022), Volkswagen e-UP! (184 de unităţi, +132,9%), Tesla Model Y (142 de unităţi, +688,9%) şi Tesla Model 3 (108 unităţi, -29,9%).
Potrivit sursei citate, în primele trei luni ale acestui an, pe segmentul autoturismelor Plug-in, top 5 modele este condus de Ford Kuga – cu 199 de unităţi şi o creştere de 99% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, urmată de Mazda CX 60 (91 de unităţi, fără înmatriculări în perioada similară din 2022), Mercedes-Benz GLE (83 de unităţi, +6,4%), Renault Captur (67 de unităţi, +28,8%) şi Volkswagen Tiguan (67 de unităţi, +86,1%).
În acelaşi timp, autoturismele hibride, fără reîncărcare din surse externe, au pe primul loc Toyota Corolla, cu 508 de unităţi, în creştere cu 17,9% faţă de 2022, urmată de Toyota RAV4 (400 de unităţi, +32%) şi Toyota Yaris (338 de unităţi, +60,2%).
În funcţie de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, în intervalul de referinţă, motorizările pe benzină înregistrează o creştere de 1,6% faţă de perioada similară din anul anterior, ajungând, astfel, la o pondere de 67,1%. În ceea ce priveşte autoturismele echipate cu motoare diesel, acestea înregistrează o scădere de 2,6%, de la an la an, şi deţin o cotă de 12,8% din total.
Înmatriculările de autoturisme noi au crescut în România, în primul trimestru din 2023, cu 27,7%, în comparaţie cu perioada similară a anului anterior.