Unul din 12 spitale din întreaga lume riscă să se închidă total sau parțial din cauza fenomenelor meteorologice extreme dacă nu se renunță rapid la combustibilii fosili, avertizează un nou raport, citat de The Guardian.
Un total de 16.245 de spitale, de două ori mai multe decât cele aflate în prezent în situație de risc ridicat, se vor afla în această categorie până la sfârșitul secolului dacă nu se schimbă ritmul de atenuare a schimbărilor climatice, potrivit specialiștilor în riscuri climatice de la Cross Dependency Initiative (XDI). Raportul arată că o clădire rezidențială sau comercială cu acest nivel de risc ar fi considerată neasigurabilă.
Deși unele dintre spitale pot fi adaptate pentru a face față efectelor unor fenomene meteorologice extreme, cum ar fi uraganele, furtunile puternice, inundațiile și incendiile de pădure, multe dintre ele vor trebui să fie mutate cu costuri mari.
Foto: Photo 162624207 © Steve Callahan | Dreamstime.com