Pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice, praful lunar dispersat în spaţiu ar putea proteja cu o anumită eficacitate Terra de radiaţia solară, au anunţat oamenii de ştiinţă din Statele Unite într-un studiu publicat miercuri în revista PLOS Climate, potrivit Forbes.
Ideea este că, într-un viitor nu prea îndepărtat, praful fin care este omniprezent pe suprafața Lunii noastre ar putea fi folosit pentru a bloca aproximativ două procente din radiațiile solare să ajungă în atmosfera Pământului.
”Am descoperit că granulele cu o rază de puțin sub un micron (o 25.000 de inci) au o bună capacitate de a intercepta lumina solară”, a declarat prin e-mail Benjamin Bromley, autorul principal al lucrării și profesor în cadrul Departamentului de Fizică și Astronomie de la Universitatea din Utah. Granule de această dimensiune sunt printre cele mai comune pe suprafața lunii, spune el.
Acest praf lunar ar putea fi degresat de pe suprafața lunară cu ajutorul tehnologiei de minerit la mică adâncime și ar putea fi lansat prin intermediul unei bănci de motoare de accelerare a masei (catapulte electromagnetice) de aproximativ șase ori pe an. În caz de succes, praful ar fi îndreptat în direcția L1 Pământ-Soare, un punct stabil din punct de vedere gravitațional din spațiu situat între Pământ și Soare. Odată ajuns acolo, ar zăbovi aproximativ o săptămână la un moment dat.
Acele particule de praf selenar ar forma atunci un ecran protector, însă acesta ar putea fi dispersat cu uşurinţă, motiv pentru care ar fi nevoie de o nouă acţiune de răspândire a prafului la un interval de câteva zile.
O altă soluţie pare să fie mai promiţătoare: dispersarea prafului lunar direct de pe suprafaţa Lunii în direcţia Soarelui, cu ajutorul unor rachete.
„Am identificat orbite ce permit particulelor de praf să furnizeze umbră timp de câteva zile”, precizează autorii studiului, care au evidenţiat avantajele acestei metode: o resursă abundentă pe Lună şi o cheltuială energetică mai mică decât în cazul unei lansări de pe Terra.
Totuşi, ei recunosc că, deocamdată, studiul lor reprezintă mai degrabă doar o explorare a potenţialului teoretic al acestei tehnici decât o intenţie reală privind fezabilitatea acesteia.
„Nu suntem experţi în schimbări climatice sau în inginerie aerospaţială”, a subliniat Ben Bromley, profesor de fizică şi astronomie la Universitatea Utah şi autorul principal al studiului.
