Photo 230936176 © Peter Titmuss | Dreamstime.com

UE a exportat 32 de milioane de tone de deșeuri în 2022, în scădere ușoară față de 2021

În 2022, UE a exportat 32,1 milioane de tone de deșeuri în țări din afara blocului comunitar, în scădere cu 3% față de 2021. În același timp, importurile de deșeuri din țările din afara UE au scăzut cu 5% față de 2021, ajungând la 18,7 milioane de tone, potrivit datelor publicate de Eurostat.

În 2022, Turcia a fost principală destinație pentru deșeurile exportate din UE, cu un volum de 12,4 milioane de tone, respectiv 39% din totalul exporturilor de deșeuri. A doua cea mai mare destinație a fost India, care a primit 3,5 milioane de tone de deșeuri din UE în 2022, urmată de Regatul Unit (2,0 milioane de tone), Elveția (1,6 milioane), Norvegia (1,6 milioane), Egipt (1,6 milioane), Pakistan (1,2 milioane), Indonezia (1,1 milioane), Maroc și Statele Unite (ambele 0,8 milioane).

Majoritatea deșeurilor (55%) au fost deșeuri metalice feroase (fier și oțel), respectiv 17,8 milioane de tone. Principala destinație a fost Turcia, care a primit 10,7 milioane de tone, aproape două treimi (60%) din totalul deșeurilor de metale feroase exportate din UE.

Au fost exportate, de asemenea, cantități considerabile de deșeuri de hârtie, care s-au ridicat la 4,9 milioane de tone sau 15% din exporturile de deșeuri ale UE în 2022. Principala destinație a fost India (30% din totalul exporturilor de deșeuri de hârtie).

În ceea ce privește importurile, UE a primit 4,2 milioane de tone de metale feroase (22 % din totalul importurilor de deșeuri) și 2,4 milioane de tone de hârtie (13 % din totalul importurilor de deșeuri). Cele mai mari cantități de deșeuri au provenit din Regatul Unit – 1,3 tone sau 33% din totalul deșeurilor feroase și 1,2 tone sau 49% din totalul importurilor de deșeuri de hârtie.

Foto: 230936176 © Peter Titmuss | Dreamstime.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Captcha *