Compania Țiriac Imobiliare anunță că este deținătoarea primei clădiri rezidențiale din București certificată Green Homes & BREEAM cu nivelul “Excelent” pentru Stejarii Collection, cel mai nou proiect din portofoliu, construit în pădurea Băneasa.
Cele două sisteme internaționale de certificare sunt special concepute pentru îmbunătățirea sectorului rezidențial și evaluează toate elementele ce definesc o “casă verde”, de la impactul asupra mediului, până la cel asupra sănătății și confortului locatarilor. Dubla certificare validează performanța energetică și respectarea standardelor de mediu, Stejarii Collection fiind un exemplu de sustenabilitate și performanță ecologică.
“Obținerea dublei certificări Green Homes și BREEAM cu grad de performanță “Excelent” pentru Stejarii Collection este o reușită care atestă cu fermitate că standardele de sustenabilitate și eficiență ale Țiriac Imobilare se îmbină perfect cu angajamentul asumat față de mediul înconjurător și față de rezidenții complexului Stejarii. Dubla certificare pe care am obținut-o validează faptul că prin construcția Stejarii Collection stabilim un nou standard de excelență în dezvoltarea urbană și reconfirmă totodată devotamentul nostru față de calitate, inovație, responsabilitate și un viitor mai curat pentru noi și generațiile următoare”, a menționat Răzvan Enache, Director General Țiriac Imobiliare.
Sistemul BREEAM presupune evaluarea performanței de mediu a clădirilor în funcție de o serie largă de categorii, respectiv managementul de mediu, sănătatea și confortul rezidenților, energia, transportul, apa, materialele, deșeurile, poluarea solului și a apelor, utilizarea terenului și ecologia, inovația.
Potrivit companiei, Stejarii Collection a obținut ”scoruri remarcabile în toate categoriile luate în calcul în procesul de evaluare, rezultatele preliminare încadrându-l în categoria „Excelent”, cu un total de 89 de credite obținute”.
În cadrul categoriei de management al mediului, Stejarii Collection a obținut 20 de credite dintr-un total de 21. În categoria eficienței energetice a clădirii, proiectul a punctat 18 credite. de asemenea, în categoria materialelor, din cele 12 credite existente, Stejarii Collection a reușit să obțină 11.
Gestionarea deșeurilor a primit 6 credite din 8 la evaluarea preliminară BREEAM, la fel și cele pentru implementarea soluțiilor de transport sustenabil unde au mai fost cumulate 7 credite din cele 9 totale.
”Stejarii Collection excelează la capitolul eficientă energetică. De la orientarea strategică a apartamentelor pentru a maximiza captarea luminii naturale și reducerea consumului de energie pentru iluminat, până la selecția atentă a materialelor cu amprentă redusă de carbon și izolație termică de ultimă generație, fiecare element al construcției contribuie la optimizarea eficienței energetice”, se arată în comunicat.
În plus, echipamentele folosite în clădire, fie că este vorba de sistemele avansate de ventilație sau cele de încălzire, sunt proiectate pentru a utiliza în mod inteligent și eficient resursele naturale, reducând astfel impactul asupra mediului și costurile asociate consumului de energie.
Materialele folosite la construcția complexului au fost alese prin selecții stricte, cu scopul de a nu fi toxice pentru locatari. Calitatea aerului din interiorul apartamentelor a fost sporită prin modalități de aerisire natural, iar vopselurile și adezivii folosiți nu conțin substanțe nocive.
De asemenea, pentru a susține stilul de viață “zero waste”, complexul rezidențial Stejarii Collection a fost prevăzut cu infrastructură necesară în acest sens, încurajând totodată o abordare holistică de gestionare a deșeurilor, având ca obiectiv prevenirea generării de deșeuri și reducerea la minimum a celor care ajung în depozitele de gunoi sau instalațiile de incinerare.
”În conformitate cu standardele Green Homes, complexul Stejarii Collection, localizat în inima pădurii de stejari Băneasa, valorifică toate caracteristicile naturale ale amplasamentului său precum climă, vegetație, topografie și geologia solului, pentru a minimiza impactul de mediu atât în etapa de construcție, cât și în operare”, mai susține compania.
Green Homes este cel mai robust sistem internațional de certificare, conceput special pentru îmbunătățirea sectorului rezidențial și încurajează construirea de locuințe de calitate mai bună, mai potrivite pentru sănătatea ocupanților și cu beneficii financiare pentru aceștia. BREEAM (Building Research Establishment Environmental Assessment Method) este un standard de evaluare internațional și un sistem de certificare a durabilității construcțiilor. Sistemul BREEAM se concentrează pe evaluarea performanței de mediu a clădirilor în domenii precum: managementul de mediu, sănătatea și bunăstarea, energie, transport, apă, materiale, deșeuri, poluare a solului și a apelor, utilizare a terenului și ecologie, inovație.