Ensys, unul dintre cei mai importanți furnizori de sisteme fotovoltaice la cheie din România, estimează că afacerile companiei în 2023 vor depăși 30 de milioane de euro. Compania mizează pe creșteri în segmentul prosumatorilor rezidentiali și pe creșterea interesului companiilor de a implementa sisteme fotovoltaice pentru eficientizarea costurilor operaționale cu energia.
“Dacă anul 2022 a produs multă neliniște în rândul consumatorilor, pentru România, ne așteptăm ca anul 2023 să aducă progrese mari în privința numărului gospodăriilor și a companiilor care își instalează sisteme fotovoltaice pentru producerea de energie electrică din sursă regenerabilă”, spune Sebastian Crișan, CEO interimar Ensys.
Dacă consumatorul rezidențial este mai preocupat de obținerea unei soluții rapide și la costuri reduse, consumatorul industrial se concentrează pe date de amortizare, investiție și rentabilitate, iar în final se lovește de costul ridicat al finanțării sau de lipsa lichidității.
”Cu toate acestea, marii consumatori de energie electrică sunt pregătiți să aloce între 10-20% din bugetul de investiții pentru finanțarea unui proiect de eficientizare energetică. Iar acolo unde achizitia de sistem nu este o opțiune, venim în ajutorul clienților cu servicii de tip OpEx prin produsul revoluționar “Solar as a Service” pentru “închiriere” de energie verde, la costuri semnificativ reduse față de costul mediu de furnizare energie electrică. Ensys fiind probabil primul furnizor privat de servicii complete în segmentul fotovoltaicelor din România care oferă astfel de servicii, fără a condiționa suplimentar clientul, mai spune Sebastian Crișan.
Pe segmentul rezidențial, Ensys are planificat peste 4.400 de sisteme cu o putere medie de 6 kWp / sistem, reprezentând o putere instalată cumulată de peste 27 MWp și își propune să gestioneze pentru clienții săi peste 15% din bugetul total al programului “Casa Verde 2023”, adică peste 25.000 de contracte și o putere totală estimată de 125MW.
În ceea ce privește segmentul business-to-business cu sisteme de peste 50kWp, ENSYS are în execuție 60 de proiecte, cumulând 4.7MW, numărul acestora urmând să crească pe măsură ce proiectele deja contractate vor obține toate avizele tehnice necesare.
Prezentă din 2006 pe piața din România, Ensys Renewable Solutions are o experiență semnificativă cu proiecte fotovoltaice în aplicații rezidențiale, comerciale, industriale, horeca, parcuri solare, etc. și se bazează exclusiv pe echipe interne de montaj specializate și know-how în industria energiei electrice produsă din surse regenerabile.