Rompetrol Rafinare, compania care administrează cea mai mare rafinărie din țară, Petromidia, și controlează și divizia de vânzări de carburanți prin rețeaua de benzinării Rompetrol, a raportat la nouă luni pierderi de 3,5 milioane de dolari. În primele nouă luni din anul precedent, compania raportase un profit net de 161 de milioane de dolari, în condițiile în care 2022 a fost un an de excepție pentru companiile petroliere.
La nouă luni, rafinăria Petromidia a procesat 3,84 milioane de tone de țiței și alte materii prime, cu 1% peste cantitatea din primele nouă luni ale anului precedent. Rafinăria cea mică a grupului, Vega, a raportat o creștere cu 7% a cantităților procesate, până la 287.000 de tone.
Producția de benzină a crescut cu 3%, până la circa un milion de tone, iar producția de motorină și jet a scăzut cu 4%, până la aproape 1,9 milioane de tone. Compania a avut o scădere de producție de combustibil în trimestrul trei al acestui an, care “a fost determinată de funcționarea rafinăriei Petromidia fără instalația de Hidrocracare Blândă (MHC), scoasă din flux în urma unui incident tehnic survenit în luna iunie 2023”.
În primele 9 luni din 2023, compania a înregistrat o cifră de afaceri brută de 4 miliarde de dolari (scădere de 17%), un profit operațional (EBITDA) de 214 milioane de dolari (scădere de 35%).