Conceptele moderne ce îmbină lucrul cu viața urbană și oferă acces facil la spații de co-working, co-living, socializare și stare de bine ar aduce mai mult echilibru între viața profesională și cea personală pentru aproape 26% dintre respondenți, mai puțin timp petrecut în trafic (21%) și mai mult timp alături de prieteni și familie (12,6%), arată un sondaj inițiat în luna octombrie de Genesis Property, în rândul a 1.031 de angajați din toată țara.
Pentru peste 6 din 10 respondenți, campusul pentru stilul de viață al viitorului ar trebui să aibă parcuri și zone verzi. Pentru 4 din 10 respondenți, prioritatea constă în accesul facil la restaurante și cafenele, iar 38% țin cont de zonele dedicate pentru activități de recreere.
„Conceptul de campus al viitorului este benefic pentru angajați și pentru locuitori, prin propria sa natură: proiecte compacte, care pot fi traversate rapid pe jos. Vorbim despre zone în care oamenii pot accesa cu ușurință serviciile și facilitățile de care au nevoie, într-o plimbare de doar câteva minute. Acestea pot îmbunătăți calitatea vieții prin reducerea dependenței de mașini și creșterea oportunităților de activitate fizică, interacțiune socială, integrare reală într-o comunitate și acces rapid la produsele și serviciile necesare vieții de zi cu zi. În plus, conceptul poate ajuta și la reducerea emisiilor de carbon și la îmbunătățirea calității aerului”, declară Andreea Petre, Cost & Contract Manager, Genesis Property.
Peste jumătate dintre respondenții sondajului consideră că un proiect de tipul campusul viitorului ar trebui realizat, în egală măsură, de autoritățile locale și de companiile private.
Peste 87% dintre persoanele chestionate consideră că un parc de birouri care oferă opțiuni de petrecere a timpului liber ar putea contribui la un mai bun echilibru între viața profesională și cea personală. În același timp, mai mult de 8 din 10 respondenți sunt de părere că un astfel de concept ar contribui semnificativ la economisirea timpului.
Sondajul Genesis Property privind „Campusul viitorului” a fost desfășurat, la nivel național, în octombrie 2022 prin platforma iVox, pe un eșantion total de 1.031 de utilizatori de internet din România. Circa 58% dintre participanți sunt bărbați, aproape 72% au vârsta cuprinsă între 20 și 45 de ani, iar peste 42% au un venit net mai mare de 4.000 de lei.
Genesis Property este unul dintre cei mai importanți proprietari, dezvoltatori și operatori de clădiri de birouri clasa A din România, cu o experiență de aproape 20 de ani în industria imobiliară și primul grup imobiliar din țară care a devenit semnatar și susține promovarea celor 10 Principii ale Pactului Global al Națiunilor Unite (UN Global Compact) privind drepturile omului, munca, lupta împotriva schimbărilor climatice și protecția mediului. Compania deține și administrează YUNITY Park si West Gate Business District cu peste 150.000 de metri pătrați de spații de birouri ocupate de companii importante precum HP, Accenture, Societe Generale, Citibank, Ericsson, Garanti BBVA, Infineon, Luxoft, Yokogawa, Siemens și Alpha Bank, unde lucrează peste 20.000 de angajați.
În 2020, Genesis Property a inițiat IMMUNE Building Standard™, un standard global inovator, care certifică reziliența clădirilor la amenințări pentru sănătate cum este pandemia de Covid-19. Prin IMMUNE, compania își propune să contribuie sustenabil la crearea clădirilor sănătoase ale viitorului.
Genesis Property si-a luat angajamentul de a-și adapta strategia de investiții și operațională astfel încât să contribuie din plin la susținerea obiectivelor majore ale Comisiei Europene, asumate prin Acordul Ecologic European, de reducere cu 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030 și atingerea neutralității climatice până în 2050.
Genesis Property este, de asemenea, dezvoltatorul primului campus studențesc privat din România, West Gate Studios, și al unității de cazare de 4 stele Studio One Accommodation Suites.