Coralii sunt animale numite polipi, care se găsesc mai ales în apele tropicale. Polipul cu corpul moale formează o cochilie exterioară dură prin extragerea carbonatului de calciu din mare. În timp, aceste cochilii dure se acumulează și formează bazele recifurilor pe care le vedem astăzi, scrie BBC.
Recifele de corali acoperă doar 0,2% din fundul mării, dar oferă un habitat pentru mai mult de un sfert din speciile marine. Cu toate acestea, creaturile sunt sensibile la căldură și acidificare, astfel încât, în ultimii ani, pe măsură ce oceanele s-au încălzit și au devenit mai acide, coralii au devenit vulnerabili la boli și moarte.
Coralii deteriorați se albesc, un proces cunoscut sub numele de albire, lucru la care dna Foster a fost martoră directă.
Potrivit Rețelei globale de monitorizare a recifurilor de corali, o creștere de 1,5C a temperaturii apei ar putea duce la pierderi între 70% și 90% din recifele din lume.
Unii oameni de știință cred că, până în 2070, acestea vor dispărea cu totul.
„Schimbările climatice reprezintă cea mai importantă amenințare la adresa recifelor de corali din întreaga lume”, spune Cathie Page de la Australian Institute of Marine Science’s (AIMS).
„Evenimentele severe de albire cauzate de schimbările climatice pot avea efecte foarte negative”, continuă biologul marin Taryn Page, „și nu avem încă soluții bune”.
Taryn Foster a înființat un startup numit Coral Maker și speră că un parteneriat cu firma de software de inginerie Autodesk din San Francisco va accelera și mai mult acest proces.
Cercetătorii lor au antrenat o inteligență artificială pentru a controla roboții colaborativi (coboți), care lucrează îndeaproape alături de oameni.
„Unele dintre aceste procese de înmulțire a coralilor sunt doar sarcini repetitive de preluare și plasare, iar acestea se potrivesc perfect pentru automatizarea robotică”, spune Foster.
Un braț robotizat poate grefa sau lipi fragmente de corali pe fișele de semințe. Un altul le plasează în bază, folosind sisteme de viziune pentru a lua decizii cu privire la modul de prindere.
„Fiecare bucată de coral este diferită, chiar și în cadrul aceleiași specii, așa că roboții trebuie să recunoască fragmentele de coral și să știe cum să le manipuleze”, spune Nic Carey, cercetător științific principal senior la Autodesk.
„Până în prezent, sunt foarte buni la manipularea variabilității formelor de corali.”
Următorul pas este mutarea roboților în afara laboratorului, ceea ce, potrivit doamnei Foster, ar trebui să se întâmple în următoarele 12-18 luni.
Cu toate acestea, lumea reală prezintă multe provocări: coralii vii și umezi trebuie manevrați cu delicatețe, eventual pe o barcă în mișcare, iar apa sărată este potențial dăunătoare pentru componentele electronice.
„Trebuie să ne asigurăm că putem proteja componentele cele mai vulnerabile”, spune Carey.
Există, de asemenea, costul ridicat al unei astfel de tehnologii. Coral Maker mizează pe cererea din partea industriei turismului și intenționează să emită credite de biodiversitate, care funcționează în mod similar cu creditele de carbon.
Eforturile de refacere a coralilor implică, de obicei, transplantarea unor corali mici, cultivați în pepiniere, pe recifele deteriorate.
Cu toate acestea, munca poate fi lentă și costisitoare și doar o mică parte din recifele aflate în pericol primesc ajutor. Acesta presupune grefarea fragmentelor de corali în mici dopuri, care sunt introduse într-o bază turnată. Aceste baze sunt apoi plasate în loturi pe fundul mării.
Taryn Foster a proiectat baza, care are forma unui disc plat cu caneluri și un mâner, și este realizată dintr-un beton de tip calcar.
„Am vrut să fie ceva ce am putea produce în masă la un preț rezonabil”, explică dna Foster. „Și ușor de desfășurat pentru un scafandru sau un vehicul operat de la distanță”.
Până în prezent, rezultatele au fost încurajatoare.
„Am desfășurat mai multe prototipuri diferite ale scheletelor noastre de corali. Și am testat, de asemenea, acest lucru pe patru specii diferite”, explică ea. „Toate cresc minunat”. „Ocolim mai mulți ani de creștere a calcifierii de care este nevoie pentru a ajunge la acea dimensiune de bază”, spune ea.
„Pentru a rămâne în fața curbei și pentru a permite recifelor de corali să supraviețuiască unui viitor care se încălzește este nevoie de o investiție substanțială de timp, bani și capital uman”, spune Cathie Page, cercetător la AIMS.
Organizația sa și altele explorează metode precum însămânțarea coralilor pentru lucrări de restaurare la scară mai mare.
Puietul de corali este colectat și fertilizat într-un laborator. Larvele sunt crescute într-o pepinieră și sunt transformate în puiet de corali, înainte de a fi însămânțate pe recifele degradate.
„Mortalitatea în primul an de viață al unui coral este foarte mare. Însămânțarea coralilor are ca scop creșterea numărului de corali tineri pe un recif, sporirea supraviețuirii și a creșterii lor”, spune dna Page.
Reproducerea unor „super corali” mai rezistenți, precum și idei radicale, cum ar fi geoingineria norilor pentru a reflecta lumina soarelui și a proteja coralii de căldură, se numără printre alte inițiative luate în considerare.
O inovație promițătoare implică sunetul. Peștii și alte creaturi marine care trăiesc pe recifuri emit o gamă largă de zgomote, cum ar fi: „chattering”, „cracking” și „whooping”.
Cercetătorii au antrenat algoritmi computerizați pentru a analiza înregistrările audio subacvatice și pot detecta tipare care să indice cât de sănătos este un recif. În Australia, AIMS face un pas mai departe, prin intermediul proiectului de cercetare Reef Song, în cadrul căruia difuzoarele subacvatice amplasate pe recifele deteriorate emit sunete sănătoase pentru a atrage peștii și a stimula refacerea recifului.
„Încercăm să rezolvăm una dintre cele mai complexe probleme ecologice de pe planetă”, spune doamna Page, care încă mai are speranțe în ceea ce privește eforturile de restaurare.
