Photo 97448667 / Pollution © Airubon | Dreamstime.com

Proiectul Coridorului Verde intră în linie dreaptă

România, Republica Azerbaidjan, Georgia, și Ungaria au semnat la Budapesta un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul energiei verzi, inclusiv producția de hidrogen, anunță Ministerul Energiei.

Astfel, proiectul Coridorului Verde intră în linie dreaptă. Operatorii de sistem din cele patru țări vor forma o companie de proiect și studiul de fezabilitate va fi atribuit în cel mai scurt timp. Ministrul român al Energiei a propus ca sediul companiei să fie la București, urmând ca decizia finală să fie luată în cadrul unor negocieri, în perioada următoare. Proiectul “Coridorul Verde” prevede realizarea unui cablu de curent continuu, care va conecta toate cele patru state.

 “Ne reunim în acest proiect, Coridorul Verde, pentru că ne dorim cu toții consolidarea securității energetice a întregii regiuni. România este gata să își asume rolul de hub energetic, furnizor de stabilitate, având toate resursele necesare: de la energie solară și eoliană la energie nucleară și surse geotermale. Acest proiect, lansat la București în decembrie 2022, în prezența președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, are datoria să avanseze rapid, cu sprijinul tuturor. Trebuie să acționăm în deplină coordonare cu strategiile noastre naționale și având perspectiva de termen lung. Se spune că uneori trebuie să plantăm sămânța unui pom la umbra căruia nu ne vom odihni niciodată, dar acesta va fi acolo pentru copiii și nepoții noștri. Pentru un astfel de proiect suntem astăzi aici.”

Părțile susțin, totodată, extinderea infrastructurii existente pentru tranzitul de energie electrică produsă din surse de energie regenerabilă către România și Ungaria, prin Georgia, și către alte țări europene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Captcha *