Prima ședință de tranzacţionare la Bursa de Valori Bucureşti a acţiunilor Premier Energy (simbol bursier PE) este 28 mai, în urma ofertei de listare pe care furnizorul de gaze naturale a derulat-o între 8 mai şi 15 mai.
Prin această ofertă, Premier Energy a atras 695 milioane de lei de la investitori, fiind cea mai mare ofertă publică (initial public offerint –IPO) derulată de o companie antreprenorială, în ultimii 5 ani. Capitalizarea anticipată a companiei este de 2,4 miliarde de lei.
Potrivit informaţiilor din prospect, societatea va utiliza fondurile obţinute pentru a achiziţiona active de energie regenerabilă în România şi în Moldova, precum şi în vederea acoperirii cheltuielilor de capital realizate cu dezvoltarea de active de producere a energiei regenerabile.
Premier Energy Group este unul dintre cei mai mari jucători din domeniul energiei regenerabile din regiune, cu peste 1.000 MW capacitate de generare a energiei electrice regenerabile în proprietate, management sau în dezvoltare în România şi Moldova. În România, grupul este al treilea cel mai mare distribuitor şi furnizor de gaze naturale cu peste 150.000 de puncte de consum. De asemenea, este cel mai mare distribuitor şi furnizor de energie electrică din Moldova, cu aproape un milion de puncte de consum şi peste 840.000 de clienţi, deservind aproximativ 70% din populaţia Moldovei. În urma achiziţiei CEZ Vânzare în România, Premier Energy Group deserveşte în total un număr de aproximativ 2,4 milioane de clienţi de energie electrică şi gaze naturale în România şi Moldova (o creştere de aproximativ 1,4 milioane), majoritatea fiind clienţi casnici şi întreprinderi mici.
Premier Energy Group a fost înfiinţată în 2012, a intrat pe piaţa gazelor naturale din România în 2013, iar pe piaţa energiei electrice din Republica Moldova în 2019. Compania este deţinută integral de EMMA Capital, care are una dintre cele mai experimentate echipe de investiţii din Europa Centrală şi de Est şi Europa de Sud-Est, cu o creştere puternică şi o tradiţie în crearea de valoare, precum şi un model consacrat de operaţiuni în domeniul investiţiilor.
În 2023, grupul a generat venituri consolidate de 912 milioane de euro, profit net de 78,8 milioane de euro şi EBITDA ajustat de 127,7 milioane de euro.
Photo 83314135 © Adrian825 | Dreamstime.com