În contextul majorării prețurilor la energia electrică, românii sunt tot mai interesați de energia regenerabilă. În ultimii doi ani, numărul prosumatorilor aproape s-a triplat. Vorbim despre 33.098 prosumatori în 2022, cu 170% mai mult decât în 2021, potrivit unui studiul realizat de compania Neomar Consulting la comanda Romair.
Compania Romsir, care deține 8% din piața prosumatorilor rezidențiali conectați la rețea, și-a dublat cifra de afaceri în 2022 față de 2021, ajungând la 21 de milioane de euro.
Potențialul pieței rămâne însă uriaș, în condițiile în care gradul de adoptare la nivel de gospodării este abia în jur 1% față de potențialul de case eligibile. Potrivit studiului, potențialul pieței de sisteme fotovoltaice rezidențiale, la nivel național, este de aproximativ 24 de miliarde de euro (28 GW).
Topul companiilor care dețin cote de piață de peste 4%, în segmentul de clienți prosumatori rezidențiali, este completat de Electrogrup SA (cu o cotă de piață de aproximativ 5%), P Plus 2002 SRL (4,6%) și Energobit SA (4,5%).
Suceava, Prahova, Bacău și Argeș, cel mai mare potențial al pieței fotovoltaice în România
La nivel național, există aproximativ 5,6 milioane case eligibile pentru sisteme fotovoltaice (70% dintre cele din mediul rural și 80% dintre cele din mediul urban). Abia 32.608 (0,58%) au avut instalate aceste sisteme, la nivelul anului 2022. Pe județe, cea mai mare pondere a caselor cu sisteme fotovoltaice instalate, din total case eligibile, se află în Ilfov (2,21% procent de penetrare, adică 3.431 gospodării cu instalații solare), Timiș (1,24%, 2.151 case), Harghita (1.19%, 1.181 case) și Arad (1,02%, 1.456 case), se mai arată în studiul Neomar Consulting.
Potrivit sursei citate, potențialul pieței de sisteme fotovoltaice la nivel național, pentru consumul locativ (clienți persoane fizice, posesori de case), este însă imens: aproximativ 28 GW în capacități instalate, în valoare de aproximativ 24 miliarde de euro. ”Cel mai mare potențial al pieței fotovoltaice încă neinstalate îl au județele Prahova (1.100 MW, 980 milioane euro), Suceava (1.000 MW, 902 milioane euro), Dolj (988 MW, 840 milioane euro), Iași (987 MW, 839 milioane euro), Bacău (921 MW, 783 milioane euro) și Argeș (933 kW, 793 milioane Euro), aceste județe având printre cele mai reduse grade de penetrate a sistemelor fotovoltaice în consumul locativ”.
România, pe locul 15 în UE
La nivel european, România se află pe locul al 15-lea în clasamentul capacităților electrice solare instalate (aproximativ 1,41 GW din totalul european). Spre comparație, lideri pe această piață sunt Germania (61 GW), Italia (24 GW), Olanda (15 GW). Dintre țările aflate în vecinătatea României, Polonia deține aproximativ 8,5 GW, Grecia 4,8 GW, Ungaria 3,5 GW, Cehia 2,3 GW, Bulgaria 1,38 GW, Slovacia 0,54 GW, Slovenia 0,52 GW și Croația 0,16 GW. La nivelul energiei produse de capacitățile electrice solare, România se află pe locul al 13-lea în UE27.
„Deși se află la jumătatea clasamentului, România are un uriaș potențial de investiții în industria energiei fotovoltaice grație radiațiilor solare superioare celor întâlnite în Europa Centrală, de Vest și de Nord”, spun autorii studiului Neomar Consulting.
Pentru fructificarea acestui potențial, România a semnat un acord prin PNNR potrivit căruia, până în anul 2030, capacitățile solare instalate în țara noastră să fie de 3,7 GW. Pentru a se ajunge la acest nivel, e necesară instalarea a încă 2,3 GW. În acest scop, românii pot accesa, pe termen scurt și mediu, 2 miliarde de lei (aproximativ 400 milioane de euro). Finanțarea se va face prin intermediul programului „Casa verde”, care s-ar putea implementa în adiția a aproximativ 450-500 MW, acoperind peste 87.500 de locuințe. Pe termen lung, există un potențial de instalare de sisteme fotovoltaice pentru o piață rezidențială de aproximativ 28 GW, mai arată autorii studiului.