RetuRO Sistem Garanţie-Returnare, administratorul Sistemului de Garanţie-Returnare (SGR), anunţă, miercuri, că, până la data de 28 februarie, şi-au activat conturile de utilizatori în platforma online un număr de 55.000 operatori economici. Dintre aceştia, 23.145 au finalizat înregistrarea conform procedurii prevăzute de lege.
”RetuRO face un apel către companiile care se află în stadii intermediare de înregistrare dar şi către cele care, încă, nu au iniţiat acest proces, să parcurgă în zilele următoare toţi paşii necesari şi să finalizeze cât mai rapid procedura de înregistrare”, a transmis, miercuri, RetuRO, într-un comunicat de presă.
Sursa citată a precizat că, de asemenea, toţi agenţii economici vizaţi care îşi încep activitatea după 28 Februarie 2023, trebuie să se înregistreze în baza de date a SGR.
“Suntem dedicaţi misiunii noastre de a implementa SGR şi de a asigura succesul acestui proiect de mediu de importanţă strategică, astfel încât acesta să devină operaţional la 30 noiembrie 2023. (…) Suntem încrezători că vom putea implementa cu succes Sistemul de Garanţie-Returnare împreună cu toţi operatorii economici înscrişi şi îi încurajăm şi pe restul să se înregistreze pe platforma SGR pentru a-şi îndeplini obligaţiile legale şi a contribui alături de noi la protejarea mediului înconjurător. Împreună putem crea un viitor mai sustenabil pentru noi toţi”, a declarat – Gemma Webb, CEO şi Preşedinte al Directoratului RetuRO Sistem Garanţie Returnare S.A .
După această etapă de înregistrare, RetuRO va începe procedura de semnare a contractelor cu operatorii economici care s-au înregistrat în baza de date SGR. Încheierea contractelor se va face tot prin intermediul platformei www.returosgr.ro.
Obligaţia vizează operatorii economici – producători/importatori şi comercianţi de băuturiâ – apă, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase, comercializate în ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1l şi 3l.
SGR reprezintă un sistem prin care cetăţenii vor plăti o garanţie de 0,50 bani atunci când vor cumpăra o de la un comerciant.
Sistemul se aplică pentru ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 l şi 3 l, inclusiv.
Pentru a fi identificate uşor, produsele care vor face parte din sistem vor fi marcate cu un logo specific. După golirea ambalajului, consumatorul va trebui să îl aducă într-unul dintre punctele de returnare organizate de comercianţi, practic, în orice magazin din România. În schimbul ambalajului gol, consumatorul va primi înapoi, pe loc, valoarea garanţiei plătite iniţial, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal, chiar dacă respectivul produs nu a fost cumpărat din acea locaţie.


