România susţine dezvoltarea programului nuclear civil, deoarece nu este posibilă decarbonizarea fără energie nucleară, afirmă, într-o postare pe Facebook, ministrul Energiei, Virgil Popescu.
„Astăzi (marţi n.r) mă aflu la Bruxelles, la şedinţa Consiliului Transporturi, Telecomunicaţii şi Energie. La prima oră am participat la o întâlnire cu mai mulţi miniştri din statele UE pentru a discuta detalii despre măsurile de susţinere a energiei nucleare. România susţine dezvoltarea programului nuclear civil, pentru că decarbonizare fără energie nucleară nu se poate. De aceea este nevoie de cooperare la nivelul statelor UE pentru a putea să ne atingem ţintele asumate”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.
De asemenea, acesta a afirmat într-o altă postare, că a spus, în cadrul intervenției sale, că este foarte important ca statele membre să aibă instrumentele necesare pentru a-i proteja pe consumatori, dar și reguli clare pentru dezvoltarea pieței hidrogenului.
”România apreciază eforturile președinției Consiliului UE pe marginea acestui pachet legislativ, cu privire la transportul, aprovizionarea și stocarea gazelor naturale și a gazelor pe bază de hidrogen. România a susținut întotdeauna o abordare neutră din punct de vedere tehnologic în ceea ce privește producerea de hidrogen verde. Avem nevoie de hidrogen verde și accesibil, dar și de energie din surse regenerabile și cu emisii scăzute de carbon. Cele două surse de energie nu sunt în competiție, ci complementare. Toate soluțiile trebuie să fie complementare atunci când concepem foile de parcurs și politicile privind hidrogenul ținând cont de obiectivele 2030 și este foarte important să putem utiliza toate sursele de energie cu emisii scăzute de carbon. Suntem gata să avem o abordare constructivă”, transmis ministrul.


