În data de 15 noiembrie a fost anunțat că populația planetei a ajuns la 8 miliarde de persoane, iar Organizația Națiunilor Unite a estimat că populația lumii va atinge un vârf de 10,4 miliarde de persoane în 2080, urmând să scadă după acel moment.
Totuși, marea întrebare rămâne unde vor trăi următorii 2,4 miliarde de persoane, mai ales într-o lume în care pare că temperaturile vor continua să crească în următoarele decenii.
Dintre țările aflate în curs de dezvoltare, cele nouă state care vor avea cea mai mare populație în anul 2100 vor fi India, China, Nigeria, Pakistan, Republica Democrată Congo, Etiopia, Tanzania, Indonezia și Egipt, potrivit QZ.
În același timp, în anul 2070 se estimează că opt din aceste nouă țări vor avea multe „zone fierbinți”, adică zone în care temperaturile medii anuale ajung la 29 de grade Celsius. În aceste zone se va putea trăi extrem de greu în lipsa unor echipamente de răcire, accesul la apă va fi mai redus, iar agricultura va suferi transformări masive.
În aceste condiții, fenomenul migrației se va înteți, iar relocările semnificative de populație vor deveni o realitate. Milioane de oameni vor fi nevoiți să-și părăsească satele și orașele în căutarea unei clime mai blânde.
Institutul pentru Economie și Pace estimează că până în 2050 ar putea fi 1,2 miliarde de refugiați climatici.
Inevitabil, migrația se va întâmpla înspre emisfera nordică, ceea ce înseamnă că oamenii din America de Sud și America Centrală vor încerca să ajungă în America de Nord, iar populațiile din Africa și Orientul Mijlociu vor migra către Europa.
Pe de o parte, asta poate aduce o oportunitate pentru națiunile mai bogate din emisfera nordică, unde populația este din ce în ce mai îmbătrânite, iar guvernele nu vor mai avea în curând suficienți muncitori pe care să-i impoziteze. Imigranții pot satisface nevoia de forță de muncă, dar pentru asta scena politică europeană trebuie să îi accepte.
De aceea, discuțiile despre migrație apar tot mai des pe scena politică europeană. În curând, orice decizie politică ce va încuraja imigranții va deveni nepopulară în rândul alegătorilor, a explicat Manoj Pradhan, fondator al firmei de cercetare Talking Head Macroeconomics din Marea Britanie.
Deja există exemple importante pentru politica de dreapta care se opune imigranților, fie în America lui Donald Trump, fie în referendumul pentru Brexit.
„Deci cu siguranță vom simți prima dată efectele negative care reies de aici. Dar chiar dacă mediul politic este ușor instabil pentru viitorul apropiat, nu am niciun dubiu că p termen lung oamenii vor vedea beneficiile pe care le pot aduce imigranții”, a declarat Pradhan.